Un caz nemaiîntâlnit este investigat de poliţiştii de la Inspectoratul Judeţean Neamţ, fiind deschis un dosar penal. Suspecţi sunt patru tineri, care s-au comportat într-un mod oribil cu animalul unui consătean
Statutul de imigrant al Prințului Harry în SUA a fost pus sub semnul întrebării după ce acesta a recunoscut că a consumat droguri în trecut în cartea sa de memorii Spare, potrivit express.co.uk
CE intensifică eforturile de sprijinire a sectorului energiei solare din UE prin promovarea semnării unei Carte europene a energiei solare cu statele membre ale UE și cu reprezentanți ai industriei.
Premierul Marcel Ciolacu a ajuns în Qatar, unde va avea întrevederi cu omologul din Qatar și cu ministrul Afacerilor Externe și cu reprezentanții Autorității de Investiții.
Președintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev ambasador al Federației Ruse în România, după încheierea misiunii și plecarea lui Valeri Kuzmin. Lipaev a condus anterior misiunea diplomatică a Rusiei în Estonia.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat, marți, la o întâlnire bilaterală cu ministrul Federal de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, cu care a discutat inclusiv despre sprijinul acordat țării noastre pentru aderarea și cu frontierele terestre la spațiul Schengen.
Aproape 20 de firme cu activitate în domeniul panificației au fost controlate de curând de inspectorii de muncă din Olt, descoperindu-se mai multe nereguli. Printre acestea, negarantarea salariului minim și nerespectarea timpului de lucru, dar și nereguli care țin de securitatea locului de muncă
O femeie de 80 de ani s-a trezit noaptea cu un consătean în casă, care a înjunghiat-o fără să îi spună vreo vorbă, iar apoi a întreținut relații sexuale cu ea în timp ce bătrâna își dădea sufetul. A furat din casă câteva mărunțișuri și a plecat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind acreditarea Danielei Anda Grigore Gîtman în calitate de ambasador al României în Republica Portugheză.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița a făcut un anunț important pentru cei care au lucrat la unitățile de stat din județ. ITM a precizat că nu are în arhivă documentele necesare pentru a elibera adeverințe de vechime pentru perioadele lucrate.
Marea Britanie vrea să sancţioneze fabricarea şi publicarea de imagini pornografice false sau „deepfake-uri” sexuale, a căror răspândire se înmulţeşte odată cu dezvoltarea tehnologiilor de inteligenţă artificială, a anunţat marţi guvernul conservator de la Londra.