Prin natura profesiei, istoricii au un scepticism „congenital” în fața proclamării entuziaste a unor „noi revoluții”, găsind elemente ale prezentului și viitorului în trecut.
Instanţa de judecată retrimite la DNA un rechizitoriu în care fostul deputat Sebastian Ghiţă şi alţi doi inculpaţi sunt cercetaţi, din 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Judecătorii susţin că rechizitoriul este „neregulamentar întocmit”.
Este slabă, fără gust și fără sare, dar extrem de nutritivă și ușor de digerat. Iar pentru cei cu probleme de inimă și colesterol crescut e indicată cea mai neobișnuită formă de brânză. Medicul Mihaela Bilic explică de ce e bine să consumăm urdă.
Cu sărbătorile de iarnă la ușă, atenția gospodinelor se îndreaptă spre pregătirea unui meniu festiv, iar sarmalele rămân nelipsite de pe mesele românilor. Pentru a transforma această tradiție culinară într-o explozie de gust, un ingredient secret se dovedește a fi cheia succesului.
Stagiunea 2023-2024 a faimoasei scene lirice italiene și mondiale s-a deschis de Sfântul Ambrozie, ocrotitorul spiritual al marelui oraș din Lombardia, conform unei tradiții existente din 1951.
Mijlocul lunii vine cu vești bune pentru patru nativi, fie că vorbim despre carieră sau în plan personal. Un nativ se bucură de o perioadă bună pentru contracte noi și câștiguri financiare pe măsură. Scorpionii sunt sfătuiți să fie deschiși, pentru a primi noi persoane în viața lor.
Creșterea alarmantă a numărului de îmbolnăviri de COVID-19 pune pe jar autoritățile austriece. La Viena sunt cele mai multe cazuri, motiv pentru care oamenii sunt sfătuiți să renunțe la petrecerile de Crăciun.
Etapa cu adevărat istorică trecută ieri cu bine de UE este marcată de anunțul deschiderii de negocieri cu de aderare cu Ucraina și Moldova precum și acordarea statutului de țară candidată pentru Georgia.
Proiectul de buget pe 2024, care ar trebui să fie tranșat săptămâna viitoare, aduce o suplimentare a banilor pentru partide cu peste 20% pentru anul următor, ajungând subvențiile la 314 milioane de lei.
La Gala Tenisului Românesc, președintele George Cosac (55 de ani) a ieșit la declarații și a anunțat iminenta reducere a suspendării Simonei Halep (32 de ani).