La 16 decembrie 1989, timișorenii se strâng în față bisericii reformate unde slujea Laszlo Tokes, pastorul reformat care urma să fie strămutat. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine.
Cele câteva familii rămase, peste iarnă, în satul Urșici din Hunedoara, duc o viață plină de greutăți, însă oamenii se pot mândri cu farmecul și misterele locului din inima munților.
Reprezentativele Norvegiei şi Franţei vor juca în finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Suedia, duminică, după ce s-au impus, vineri, în semifinale
Rapid a jucat aproape întregul meci în zece oameni, după ce Andrei Borza a fost eliminate la minutul 6, pentru un fault dur asupra ivorianului Ismael Diomande. Pe finalul partied s-a restabilit egalitatea numerică, Paul Papp a primit un al doilea cartonaș galben (82)
O fotografie care s-a viralizat pe rețelele sociale revine în actualitate, deși ar fi fost realizată în urmă cu câțiva ani. Cu toate acestea, poza continuă să amuze, dovadă fiind zecile de comentarii care au apărut în jurul ei.
Armata israeliană a anunţat vineri că soldaţi care acţionează în Fâşia Gaza au ucis trei ostatici israelieni „identificaţi din eroare” drept o „ameninţare”
În 1987, Nicolae Ceaușescu avea să impună raționalizarea drastică a furnizării gazelor naturale și energiei electrice. Românii au avut, în ultimii doi ani de comunism, energie electrică și gaze naturale, doar câteva ore pe zi.
Un fost senator belgian de extremă dreaptă, Frank Creyelman, a fost recrutat ca informator de către agenți chinezi ai agenției de spionaj a Ministerului Securității Statului (MSS) timp de mai bine de trei ani.
Un jurnalist al canalului de ştiri pan-arab Al Jazeera a fost ucis vineri şi un altul a fost rănit într-un atac israelian în Fâşia Gaza, a informat postul de televiziune cu sediul la Doha, în Qatar, relatează AFP.