Papa a denunţat luni, 25 decembrie, în tradiționalul mesaj de Crăciun, condiția dificilă a palestinienilor din Fâşia Gaza, făcând apel la eliberarea ostaticilor încă deţinuţi de Hamas.
Angela Paveliuc-Olariu (85 de ani) a adunat, vreme de şase decenii, informaţii inedite despre una dintre cele mai de preţ bogăţii ale României: tradiţia. Etnografa ne mărturisește că în unele părţi ale țării se spune că în perioada Crăciunului spiritele celor morţi revin pe Pământ
Un bărbat surprins de polițiști rutieri la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul care a instrumentat dosarul. Acesta a declarat că a consumat patru beri.
Crăciun fără zăpadă în Constanța: sunt 17 grade Celsius pe litoralul românesc, o vreme mai potrivită pentru o zi de Paști decât pentru o zi de decembrie
În timp ce unele cupluri văd sărbătorile ca pe o perioadă de conectare și de giugiuleală lângă șemineu, pentru altele sexul și romantismul sunt ultimele lucruri la care se gândesc în această perioadă a anului. Motivul este stresul potrivit Yahoo! Life.
Într-o comună din județul Gorj se practică, în Ajunul Crăciunului, un obicei unic: pițărăi cu măști. Tinerii din mai multe sate se costumează cu măști confecționate chiar de ei din piele de animale și cojoace, după care pornesc la colindat pe ulițele satului
O scenă de Crăciun, în care figurinele tradiționale ale Fecioarei Maria și Iosif au fost înlocuite cu două mame ale Pruncului Iisus, a stârnit furia catolicilor conservatori și politicienilor din Italia.
Trovanţii de la Bozioru şi „calcarele” din arealul Pietroasele apar într-un studiu geologic, din anul 2021, prin care cercetătorii argumentează proporţiile celui mai mare lac din istoria planetei Pământ: Paratethys
Pentru șantierul centurii de ocolire Timișoara Sud a început vacanța de iarnă. Conform reprezentanților antreprenorului UMB Spedition, activitatea pe șantier se va relua începând cu 8 ianuarie 2024.