Directorul Administrației Naționale de Meteorologie a anunțat prognoza meteo actualizată, precizând că ciclonul din Marea Mediterană ajunge în România.
Medicul Virgil Musta, devenit celebru în pandemia COVID 19, a fost declarat nevinovat în dosarul DNA în care a fost trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu.
Un adolescent din Galați a devenit vicecampion mondial la Muay Thai, sport cunoscut și sub numele de box thailandez. Performanța a fost reușită în timpul unei competiții care a avut loc în Thailanda. Performanța este cu atât mai importantă cu cât Muay Thai este sport național în Thailanda
Istoricul Mădălin Hodor, cercetător în cadrul Consiliului Naţionale de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), a analizat cinci mituri legate de perioada comunistă. Acesta susține că, deși miturile uneori au o bază reală, faptele nu sunt cunoscute cu adevărat de cei care duc dorul acelor vremuri.
Un bărbat din Alba condamnat în trecut pentru uz fără drept de armă letală a reușit să obțină în instanță autorizaţie pentru deţinerea, portul şi folosirea unei arme cu destinaţie vânătoare.
Regele Charles al III-lea, care se află în prezent sub tratament pentru cancer, a participat duminică la o slujbă religioasă la biserica Sf. Maria Magdalena de pe domeniul regal din Sandringham (estul Angliei), a constatat un fotograf al AFP.
Persoanele care urcă pe Muntele Everest vor trebui de acum înainte să își curețe singure fecalele și să le aducă în tabăra de bază pentru a fi eliminate, au anunțat autoritățile.
Procurorii din Aiud au cercetat timp de aproape trei ani un bărbat care a tăiat un arbore de pe proprietatea statului pentru a-și încălzi familia. Valoarea prejudiciului constatat a fost de doar 204 lei.
O listă a celor mai bogați monarhi din lume, proveniți din linii lungi de succesiune care s-au așezat în vârful economiei și societății unor națiuni întregi, a fost întocmită recent.