După recentele declaraţii ale lui Donald Trump privind NATO şi,în contextul în care sprijinul financiar al SUA pentru Ucraina pare a fi în continuare respins de Camera Reprezentanţilor condusă de republicani, liderii europeni solicită eforturi mai mari pentru a asigura securitatea continentului lor.
Ministrul german al finanţelor Christian Lindner nu este de acord ca ţara sa să cheltuiască pentru apărare mai mult decât ținta NATO de minim 2% din produsul intern brut (PIB), relatează dpa, preluat de Agerpres.
Autorităţile spaniole au anunţat joi că au interceptat la sud de Arhipelagul Canarelor o ambarcaţiune care transporta peste patru tone de cocaină provenind din America de Sud, notează AFP.
Kate Moyle, expert în sex și relații și reprezentant al producătorului de jucării sexuale LELO, a vorbit despre unele dintre miturile comune și credințele false legate nu doar de „erecția de dimineață”, ci și de alte subiecte legate de sex.
OpenAI a anunţat un nou instrument, care poate produce imagini realiste cu durata de până la un minut, respectând instrucțiunile unui utilizator atât în ceea ce privește subiectul cât și stilul.
Antrenorul de înot de la Clubul Sportiv Dinamo, în vârstă de 20 de ani, care a fost arestat pentru că a violat o fată de 7 ani, și-a recunoscut fapta la audieri.
Palatul Victoria, sediu al Guvernului, va intra în reabilitare de anul viitor, urmând ca activitatea Executivului să se desfăşoare într-un corp de clădire din Palatul Parlamentului, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.
Nimeni nu știe când a fost distrus monumentul de sculptură Ceasul Nerotitor realizat în anii '70 de artistul Eugen Pătraș și amplasat în Costinești. Pur și simplu a fost găsit făcut bucăți, peste noapte. BTT a venit cu o reacție în care arată că nu a știut ce s-a întâmplat.
Dacia a publicat pe Facebook o poză cu ceea ce pare a fi varianta „facelift” a Dacia Spring, o îmbunătățire a modelului de mașină electrică, ce va fi lansată în 2024, după cum a confirmat anterior vicepreședintele Xavier Martinet. „Se apropie… fii pe fază!”, este mesajul Dacia.
Organizatorii au declarat că Israelul poate participa la concursul Eurovision din acest an, în ciuda apelurilor de excludere a acestuia, din cauza războiului din Gaza.