Comisarul european pentru democrație, justiție, stat de drept și protecția consumatorilor, Michael McGrath, efectuează astăzi o vizită oficială la București.
Centrele militare județene vor trece în administrarea exclusivă a Ministerului Apărări, a anunțat premierul. Măsura este una benefică, în condițiile în care ar genera economii pentru autoritățile locale, explică experții pentru „Adevărul”.
Decizia administraţiei Trump de a direcţiona 500 de milioane de dolari din veniturile petroliere ale Venezuelei către Qatar deschide o serie de întrebări fundamentale despre viitorul ţării după înlăturarea fostului preşedinte Nicolás Maduro, potrivit CNBC.
Timp de două decenii, utilizatorii chinezi de internet au găsit modalități de a ocoli cenzura, în timp ce autoritățile au transformat treptat spațiul digital într-un instrument de control.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Rusia nu va participa la prima reuniune a Consiliului pentru Pace inițiat de președintele american Donald Trump, programată pentru sfârșitul acestei luni, potrivit presei de stat ruse.
Declarația premierului Ilie Bolojan, care crede că medicii ar trebui să rămână obligatoriu în România o perioadă după terminarea facultății, readuce în prim plan o problemă acută a sistemului: deficitul de personal.
Rusia și Iranul au lansat noi acuzații la adresa companiei SpaceX, susținând, în cadrul unei reuniuni a ONU, că rețeaua de sateliți Starlink ar încălca normele internaționale și ar estompa granița dintre tehnologiile comerciale și cele militare, potrivit Bloomberg.
Succesiunea este extrem de importantă în România, în condițiile în care circa 80% dintre imobile sunt proprietate personală și în majoritatea locuințelor trăiesc mai multe generații. Iar taxele nu sunt deloc de neglijat, existând foarte multe situații în care statul percepe și impozit.
Confruntată cu temperaturi scăzute extreme, pe fondul resurselor limitate, infanteria ucraineană trebuie să fie creativă. Zona conflictului traversează una dintre cele mai severe perioade de frig extrem de la începutul invaziei ruse din 2022.