Tramvaiele liniei 40 nu vor circula, sâmbătă, pe Calea Călăraşi, din cauza unor lucrări de remediere a unei avarii produsă în zonă la reţeaua de apă. călătorii vor fi preluaţi de linia navetă 640
Cazul fetiței de 6 ani, din Balș, Olt, despre care primele date indicau că s-ar fi aruncat de la fereastra apartamentului situat la etajul IV, pe fondul unui conflict între părinți, se complică. Anchetatorii au o nouă pistă, în dosar fiind efectuate cercetări pentru tentativă de omor.
Vineri, instanţa l-a condamnat pe avocatul Sebastian Felecanu, cel care şi-a aruncat iubita însărcinată de la etajul 6 al unui bloc, la 23 de ani de închisoare pentru omor calificat asupra unui membru de familie. Sentinţa nu este, însă, definitivă.
O pană majoră de de curent a afectat mai multe țări din regiunea balcanică. Este vorba despre Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Albania și coasta Adriatică a Croației. Motivul nu este cunoscut, însă este foarte posibil să ailbă legătură cu valul de căldură.
Un tânăr de 17 ani, din Brăila, și-a pierdut viața, după efectuarea unei depășiri periculoase, cu motocicleta. Trei pasagere din microbuzul în care s-a izbit au fost rănite, fiind transportate la spital.
Un elicopter rusesc a fost doborât de forțele ruse, lângă Anapa, potrivit BBC. Mai multe canale de Telegram militariste ruse au raportat doborarea unui elicopter Ka-29.
Invitată la emisiunea „Întrebarea Mesei Rotunde”, Rodica Mandache a făcut dezvăluiri despre relația cu Florin Piersic, despre care a spus că îl mai iubește și acum. Cei doi mari actori au jucat împreună pe scenă multă vreme.
Guvernul a aprobat, vineri, Legea privind stabilirea salariilor minime europene. Proiectul de lege urmează să fie supus adoptării de către Parlament în regim de urgență.
În ultima perioadă, s-au înmulțit amenzile în țară pentru persoanele certate cu bunul simț care aruncă gunoaiele pe lângă pubele. Iar cel mai recent caz este unul revoltător și s-a petrecut într-un cartier din municipiul Pitești.