Preşedintele Joe Biden şi omologii săi din NATO se întâlnesc la Washington, săptămâna aceasta, pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a celei mai mari organizaţii de securitate din lume, chiar în timp ce Rusia îşi accentuează avantajul pe câmpul de luptă din Ucraina, relatează Associated Press.
Sindicatele care reprezintă angajații Aeroports de Paris (ADP) au anunțat că plănuiesc să facă grevă în data de 17 iulie, cu doar câteva zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice din 2024.
Alegerile generale din Franța au arătat că Emmanuel Macron a avut dreptate și a reușit să blocheze ascensiunea la putere a extremei drepte, Rassemblement National(RN), care ar fi crescut la majoritate absolută dacă alegerile erau amânate sau dacă se țineau la termen.
Palatul Suțu e o clădire care a rezistat mult timp, având diferiți stăpâni, încât e de mirare că se mai numește așa, după numele primului său proprietar.
O zi de doliu este ținută în Ucraina după unul dintre cele mai grave valuri de rachete rusești din ultimele luni, soldat cu cel puțin 41 de morți și 166 de răniți.
În afară de personajul Dracula și zona mirifică a Transilvaniei, pe care chiar regele Charles a promovot-o de multe ori, înainte să acceadă tron, englezii apreciază plajele noastre fine și Delta Dunării.
Profesor emerit la celebra universitate americană Stanford și laureat al Premiului Pulitzer pentru istorie, Jack Rakove a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul”, despre implicațiile condamnării lui Donald Trump și cum ar putea schimba condamnarea alegerile prezidențiale din S.U.A.
Potrivit articolului 38 din OUG 84/2024 polițistul rutier are obligația explicită de a testa cu etilotestul șoferii în situația în care observă în vehicul recipiente care ar putea conține băuturi alcoolice. În această categorie intră și recipientele SGR care sunt duse de români la reciclat.
Angajarea la unul dintre cele mai mari spitale din Moldova costa o adevărată avere. Un angajat a recunoscut în fața procurorilor DNA că a dat șpagă pentru a intra în sistem. Conform declarației acestuia, numai încadrarea pe un post de fochist, costă 2000 de euro.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, de marţi până joi, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii.