Duminica, Noiembrie 8

Breaking News

Președintele Iohannis, semnatar alături de alţi 5 lideri al unei declaraţii comune privind întărirea apărării aeriene a Ucrainei cu sisteme Patriot

Breaking News
Preşedintele român Klaus Iohannis a fost semnatarul unei declaraţii comune privind întărirea apărării aeriene a Ucrainei, alături de omologii săi american Joe Biden, şi ucrainean, Volodimir Zelenski, şi premierii olandez, Dick Schoof, italian, Giorgia Meloni, şi german, Olaf Scholz.

Vacanță în trei țări diferite, recomandată de experții în turism. De la „Veneția Alpilor” la „țara celor o mie de lacuri”

Breaking News
Turiștilor dornici de călătorii în Europa, care-și doresc să se bucure de o altfel de vacanță, li se recomandă destinații ieșite din comun și din afara circuitului turistic, aflate în Franța, Italia și Germania, unde se pot bucura de plajă, de natură, dar și de istorie, monahism și gastronomie.

Interviu cu un maghiar din România: „O mare problemă este că unii nu cunosc limba română” și „părăsirea țării ar trebui să fie o problemă de care ar trebui să se ocupe toată lumea”

Breaking News
Comunitatea maghiară din România și cea română par că au tot mai puține punți de legătură între ele, par că sunt tot mai segregate, par că sunt două comunități sau chiar societăți diferite ce trăiesc vieți paralele.

Țara toaletelor din fundul curții și a spălatului la lighean. În Moldova doar 60% dintre localnici beneficiază de canalizare. Puțini au parte și de apă curentă

Breaking News
În anul 2024, România este în coada clasamentului european când vine vorba de igienă și condiții decente de salubritate. Aproximativ 40% dintre români nu au canalizare. O situație gravă este în nordul extrem al României, acolo unde mai bine de jumătate din populație nu beneficiază de canalizare.