Aproximativ o mie de mineri și energeticieni ai Complexului Energetic Oltenia protestează pe străzile din Târgu Jiu, nemulțumiți de planul de restructurare.
Sorin Grindeanu, despre o eventuală retragere a PNL de la guvernare „Dacă acest lucru se întâmplă, dacă spun că nu vor să facă alianțe cu AUR, ne îndreptăm spre anticipate”
Fostul președinte Traian Băsescu a transmis că România trebuie să ia măsuri preventive pentru a proteja populația și echipamentele militare americane aflate pe teritoriul țării.
Conducerea Partidul Național Liberal se va reuni în acest weekend, la Sibiu, într-o ședință a Biroului Politic Național (BPN), în cadrul căreia vor fi analizate situația din coaliția de guvernare și implementarea obiectivelor asumate la nivel guvernamental.
Prima săptămână a campaniei de curățenie de primăvară în Sectorul 4 al Municipiului București s-a încheiat cu rezultate notabile, transmite Primăria: peste 60% din numărul gropilor de pe bulevarde au fost reparate, iar arterele de circulație și spațiile verzi au fost igienizate.
Kievul a fost ținta unui nou val de atacuri cu drone lansate de Rusia în dimineața zilei de luni, 16 martie, iar experții au avansat ipoteza unui atac în premieră o dronă Lancet echipată cu inteligență artificială.
Armata israeliană a anunțat luni că a distrus avionul privat al fostului lider suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, într-un atac asupra aeroportului Mehrabad din Teheran.
Google.org a anunțat că oferă o finanțare de 30 de milioane de dolari pentru a ajuta angajații, companiile și studenții să se pregătească în domeniul inteligenței artificiale pentru a-și dezvolta cariera și a-și crește afacerea.
Deși în toată țara, conform sindicatelor, 73.000 membri s-au declarat pentru boicotarea simulării examenelor naționale, activitatea a fost împiedicată în destul de puține centre la nivel național, raportat la total. Județul Covasna este liderul neparticipării.
Industria globală de skincare trece printr-o transformare majoră. Dacă în trecut brandurile europene dominau segmentul dermato-cosmeticelor, astăzi tot mai multe produse dezvoltate în Coreea de Sud atrag atenția consumatorilor din întreaga lume.