Partiul AUR continuă să crească în intenția de vot. Formațiunea politică condusă de fostul candidat la prezidențiale George Simion ajunge la 40,8% în intenția de vot pentru parlamentare. În paralel, preferința pentru celelalte partide din Opoziție fluctuează.
Cristian Chivu (44 de ani) are sâmbătă primul mare test la Inter, derby-ul din deplasare cu Juventus Torino, unde adversar care îi răscolește amintirile neplăcute.
Igor Grosu, liderul partidului de guvernământ de la Chișinău, afirmă că bărbații și tinerii „vor deveni carne de tun în războaiele sângeroase ale lui Putin”, dacă forțele pro-Kremlin vor câștiga alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Oamenii de ştiinţă au anunţat descoperirea celor mai promiţătoare dovezi de până acum privind viaţa trecută de pe planeta Marte. Roverul Perseverance al NASA a găsit roci marcate neobişnuit care conţin minerale despre care cercetătorii cred că ar fi fost produse de microbi antici.
După 23 de ani, autorul unui omor deosebit de grav comis în ianuarie 2002 în județul Buzău a fost identificat. Bărbatul se află deja în penitenciar, pentru o crimă.
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a ajuns în comă la Spitalul Municipal din Mediaş, după ce a căzut de pe trotineta electrică, fără să poarte cască de protecţie pe cap.
Fiica liderului nord-coreean Kim Jong Un, Ju Ae, este considerată de agenția de spionaj a Coreei de Sud drept succesoarea recunoscută a acestuia, după ce l-a însoțit recent într-o vizită de mare vizibilitate la Beijing.
Cătălin Scărlătescu a făcut primele declarații despre viața personală după despărțirea de actrița Doina Teodoru, cu care a format un cuplu vreme de trei ani.
Rusia testează limitele răbdării Occidentului. După ce drone rusești au violat spațiul aerian al Poloniei, analiștii avertizează că incidentul nu este doar o întâmplare, ci parte a unei strategii mai ample de presiune psihologică asupra unui aliat-cheie al Ucrainei.