Un copil în vârstă de 11 ani, din localitatea vasluiană Ţuţcani, comuna Măluşteni, a decedat, iar mama minorului şi două fete de 14, respectiv 16 ani, care prezentau simptome digestive, au fost transportate la spital.
Activitatea aeroportului din oraşul norvegian Brenneisund a fost paralizată în noaptea de 30 septembrie, după ce o dronă necunoscută a fost observată zburând în apropierea pistei. Incidentul a ridicat îngrijorări de securitate și este investigat de autorităţile norvegiene.
Sindicatele şi sectorul public şi privat din Grecia au declanşat miercuri o grevă generală de 24 de ore, cerând condiţii mai bune de muncă şi respectarea drepturilor angajaţilor, informează publicaţia grecească To Vima.
Cel puţin nouă persoane - inclusiv un copil - au murit în urma unor ploi violente în regiunea ucraineană Odesa (sud), iar în oraşul omonim, în şapte ore a plouat cât în două luni, anunţă miercuri salvatori, relatează AFP.
La 1 octombrie, biserica ortodoxă prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare de referință în calendarul creștin, dedicată ocrotirii Fecioarei Maria.
Autorizaţia de construire a variantei ocolitoare Buftea a fost emisă, urmând ca lucrările să fie demarate în scurt timp, anunţă secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioşteanu. Lucrările vor fi efectuate de constructorul austriac Porr Construct SRL.
Primăria municipiului Vaslui a cheltuit 31.000 de lei pentru organizarea evenimentului din Parcul Copou, cu ocazia Zilei internationale a persoanelor vârstnice.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a reacționat la declaraţiile președintelui american Donald Trump, care a susținut că a ordonat poziționarea a două submarine nucleare în apropierea Rusiei.
Un atac aerian cu bombe ghidate asupra oraşului Harkov din nord-estul Ucrainei a provocat rănire a şase persoane şi mai multe incendii, în noaptea de marţi spre miercuri, au anunţat oficiali regionali.
Vremea va fi în continuare foarte rece pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros în vest şi în sud-est şi mai mult noros în rest. Sunt așteptate ploi în cea mai mare parte a țării.
Dronele subacvatice ar putea fi lozul câștigător pentru Ucraina, în măsura în care Kievul are posibilitatea să exploateze și mai mult această armă crucială din arsenalul său, apreciază generalul american în retragere David Petraeus, relatează The Telegraph.