Luni, Noiembrie 9

Breaking News

Franța taxează bogații, are România curaj să facă la fel? Expert Oxford: „Austeritatea impusă doar populației e garanția ca extremiștii vor veni la putere”

Breaking News
Franța ia în serios taxarea marilor averi, după ce taxele și impozitele firmelor și a populației au ajuns la cel mai înalt nivel. Politologul Vladimir Borțun, cercetător la Universitatea Oxford, consideră că măsura ar trebui adoptată și de România.

Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu anunță o rezoluție privind încălcările spațiului aerian al României de către dronele rusești

Breaking News
Victor Negrescu a anunțat joi că a reușit, cu sprijinul grupului social-democrat, să introducă pe agenda Parlamentului European o dezbatere urmată de o rezoluție privind încălcările repetate ale spațiului aerian al României și al altor state europene de către dronele rusești.