Războiul se extinde în Marea Neagră. Europa se află azi într-o situație asemănătoare ca în 1938, după cum avertizează chiar cancelarul federal Friedrich Merz.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu avertizează că România se află într-un moment critic, marcat de o corupție generalizată care afectează profund instituțiile statului și viața de zi cu zi a cetățenilor.
O petrecere de nuntă organizată weekendul trecut în vestul Germaniei s-a transformat într-o bătaie generală, în urma căreia mai multe persoane au fost rănite, inclusiv mireasa, a anunţat luni Poliţia germană.
Într-o situație de criză majoră, alegerea alimentelor potrivite poate face diferența între supraviețuire și dificultăți serioase. Un medic endocrinolog recomandă un preparat simplu și bogat în nutrienți. „Este aproape mâncarea perfectă, sățioasă și ușor de preparat”, explică specialistul.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în Grecia, unde a avut întrevederi cu omologul său Konstantinos Tasoulas și cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, discuțiile vizând cu precădere aderarea Chișinăului la Uniune.
O postare a președintelui Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a provocat valuri de critici pe rețelele sociale după ce a felicitat „minoritatea română” din Republica Moldova, stârnind dezbateri despre identitatea națională.
Cel mai lung pod feroviar și rutier din lume a devenit o atracție turistică. Este vorba despre un pod supraetajat din Japonia care leagă cinci insule și traversează o mare. Turiștii spun că podul este atât de mare încât pare că „se înalță spre cer”.
Reprezentanții administrației Trump vor prezenta partenerilor ucraineni și europeni un plan de pace care prevede o garanție pentru Ucraina bazată pe Articolul 5 al NATO, arată presa din SUA. Expertul în securitate Gabriel Done explică în ce ar putea consta o astfel de garanție de securitate.
Trăgătorul sirian care a ucis sâmbătă doi soldați ai armatei americane și un interpret civil american urma să fie demis din cadrul forțelor de securitate siriene din cauza opiniilor sale extremiste, potrivit unor oficiali sirieni și americani, citați de NYT.
Descoperă lenjeriile de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor! Cadouri cozy și festive pentru întreaga familie, stoc limitat – transformă atmosfera casei rapid și simplu.