Un accident grav a avut loc vineri dimineață, 26 decembrie, în comuna Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Patru persoane au rămas încarcerate, iar două dintre acestea și-au pierdut viața.
Egiptul construiește o linie feroviară de mare viteză de aproximativ 600 de kilometri, care va lega Marea Roșie de Marea Mediterană, într-un proiect evaluat la 4,5 miliarde de dolari și realizat împreună cu un consorțiu internațional condus de compania germană Siemens.
Oleg Gordievski a fost unul dintre cei mai valoroși agenți ai Occidentului în timpul Războiului Rece. Atunci când conducerea KGB a început să bănuiască faptul că era, în realitate, agent dublu al serviciilor britanice, viața lui a ajuns în pericol imediat.
Fondatorul Telegram, miliardarul Pavel Durov, în vârstă de 41 de ani, revine în centrul atenției cu declarații care au stârnit controverse în presa internațională.
Unii dintre cei mai apreciați bucătari din Marea Britanie propun soluții simple pentru refolosirea resturilor de Crăciun. Curcanul, unul dintre felurile culinare care dau motive de neliniște când nu este consumat complet, poate fi transformat în noi preparate delicioase, arată aceștia.
O vilă situată pe colinele însorite ale Toscanei, în Italia, este vândută cu prețul la care sunt scoase la vânzare garsonierele în Cluj. O vilă similară în Cluj costă sensibil mai mult decât întregul domeniu din Italia.
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Blăjel, județul Sibiu, a fost omorât în noaptea de Ajun, în urma unui conflict cu mai mulți indivizi, care l-au lovit cu bestialitate, în plină stradă. Agresorii au fost reținuți.
Pe 26 decembrie 1972 a murit Harry S. Truman, cel de-al 33-lea președinte al SUA. Tot în ziua de 26 decembrie, în 2019, a încetat din viață actrița americană Suellyn Lyon.
În ultimii ani de război la scară largă, Rusia și-a modificat semnificativ tactica atacurilor aeriene asupra Ucrainei, complicând activitatea apărării antiaeriene.
O femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani, cunoscută ca hoț de magazine, a fost arestată pe Oxford Street, UK, după ce a încercat, fără succes, să evite camerele de recunoaștere facială în timp real folosite de poliție (LFR).