Marele dirijor Sergiu Celibidache nu i-a spus niciodată cât de dor îi era de România, dar dorul trăia în fiecare detaliu al casei lor de lângă Paris – în lemnul lucrat ca-n copilăria de la Iași, în muzica ce nu se oprea niciodată, în felul în care lumina cădea pe fotografii vechi.