România a înregistrat o creştere economică de 0,7% anul trecut, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care confirmă însă recesiunea tehnică din trimestrul 4.
Vizita secretarului general al NATO, Mark Rutte, la Washington a avut loc într-un moment de maximă tensiune în relațiile transatlantice. Detonator principal: refuzul majorității aliaților europeni de a se implica militar în războiul declanșat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului
Președintele Maia Sandu a promulgat miercuri legile care prevăd denunțarea acordurilor fondatoare ale Comunitatea Statelor Independente, marcând ultimul pas înainte de retragerea oficială a Republica Moldova din organizația formată în jurul Federația Rusă după destrămarea URSS.
Aproximativ 600 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO), cărora le-au încetat contractele de muncă pe perioadă determinată la începutul acestei luni, s-au prezentat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj pentru depunerea dosarelor de șomaj.
Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei care a blocat fonduri UE pentru Ucraina și s-a apropiat de Vladimir Putin, își pune mandatul în joc la alegerile din 12 aprilie, după 16 ani de transformări politice controversate și conflicte cu Bruxelles-ul.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi, 9 aprilie, extinderea rețelei naționale pentru tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA), prin includerea a încă două unități medicale.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Statele Unite își vor menține forțele militare în zona Iranului și a avertizat că ar putea relua acțiunile militare dacă acordul încheiat cu Teheranul nu va fi respectat integral.
Un bărbat acuzat că a ucis o tânără refugiată ucraineană în Statele Unite, într-un caz care a stârnit indignare, a fost declarat inapt din punct de vedere mintal pentru a fi judecat.
O femeie de 55 de ani din Moldova, care locuia de mai mulți ani în Italia, și-a pierdut viața într-un accident rutier cumplit la Ceggia, în provincia Veneția, în timp ce se afla într-o convorbire video cu fiicele și nepoții ei.
CFR Călători a retras din circulație un vagon al trenului Regio 2029 Timișoara Nord–Arad, după ce un pasager a descoperit o colonie de ploșnițe între scaune.