Nu mai puțin de 21 de rame electrice noi zac de luni de zile imobilizate în Gara Obor din București, fără să transporte niciun călător, în contextul în care producătorul polonez PESA nu a finalizat centrele de mentenanță prevăzute în contract. Gheorghe Piperea: „Singurul lucru făcut Statul oferă 500 de milioane
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a murit, miercuri, după ce a căzut de la etajul unui mall din Brașov, de la o înălțime de aproximativ opt metri, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov. după
Marian Godină s-a întors de la Survivor România 2026 și a dezvăluit câte kilograme a pierdut după concurs. Fostul concurent al emisiunii și-a revăzut cu bucurie soția și copiii, iar acum profită de timpul petrecut alături de familie.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a criticat modul în care funcționează actualele alianțe politice din Parlament, susținând că există o majoritate care acționează concertat și influențează deciziile legislative. Accident spectaculos în Franţa, unde Gheorghe Piperea critică reacția lui
Curtea Constituțională a respins în unanimitate sesizarea președintelui Nicușor Dan privind modificările aduse Legii companiilor de stat. Magistraţii au stabilit că prevederile contestate sunt constituționale, atât din punct de vedere procedural, cât și pe fond.
Afirmația vine după ce, în ianuarie, președintele SUA, Donald Trump, le-a spus liderilor europeni că fără ajutorul SUA în al Doilea Război Mondial, aceștia ar fi vorbit germană. Trump
La Interviurile Adevărul, Maria Paltin, arhitect și designer de bijuterie vorbește despre fragilitate transformată în forță, despre porțelan, identitate și despre ce înseamnă, cu adevărat, să construiești un business creativ. Alertă alimentară în magazinele Metro. Accident spectaculos în Franţa, unde
Prezentă la Interviurile Adevărul, Buzoianu a acuzat PSD că încearcă să destabilizeze coaliția din cauza reformelor și a controalelor intensificate în zone sensibile, precum industria lemnului. Atac masiv cu drone asupra Alertă alimentară în magazinele Metro.
Ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, a anunţat, miercuri, că a decis convocarea Consiliului de Administraţie al Metrorex pentru a întrerupe contractul de mandat al directorului general al companiei, Mariana Miclăuş. Sindicatul Damen Mangalia cere lămuriri
Inspecția Judiciară îl acuză pe procurorul Laurențiu Beșu, magistratul care apare în documentarul Recorder „Justiție capturată”, că ar fi încălcat legea și a început acțiunea disciplinară împotriva lui. Grindeanu critică strategia lui Ilie Momente de groază pentru o
Un bărbat din India a declarat că a fost nevoit să ducă rămășițele scheletice ale surorii sale la o bancă pentru a-i demonstra moartea, după ce nu a reușit să retragă economiile acesteia.