Cipru a preluat joi preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care se roteşte la fiecare şase luni între cele 27 de state membre ale blocului european.
Începând de astăzi, 1 ianuarie 2026, coletele cu bunuri provenite din afara Uniunii Europene, cu o valoare comercială declarată sub 150 de euro, sunt taxate suplimentar la intrarea pe teritoriul României.
Zeci de motociclete de lux, aliniate în hangare din Mexic, au fost confiscate în ultimele săptămâni de către autorităţile locale în cadrul unei anchete care îl vizează pe Ryan Wedding, fost sportiv olimpic canadian la snowboard, căutat în prezent de justiţia americană.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la sărbătorile de Anul Nou din Phenian, care au inclus focuri de artificii, cântece şi dansuri patriotice şi o demonstraţie de taekwondo, a informat, joi, agenţia de presă oficială KCNA, citată de presa internaţională.
Democratul Zohran Mamdani a depus jurământul ca primar al New York-ului joi, imediat după miezul nopţii, într-o scurtă ceremonie privată alături de familia sa, în cadrul căreia a afirmat că a servi ca edil este "onoarea şi privilegiul" vieţii sale.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au avut, în ultimele 24 de ore, peste 400 de intervenții, un număr mai mare decât media obișnuită a perioadei.
Căscatul este un reflex natural pe care majoritatea dintre noi îl experimentăm frecvent, dar când devine excesiv, poate fi un indiciu al unor probleme de sănătate mai grave. De la oboseală cronică, până la afecțiuni neurologice sau cardiace, căscatul poate fi o fereastră către starea noastră de sănătate. Această analiză detaliată își propune să exploreze cauzele și implicațiile căscatului excesiv, ce semnalează acesta și cum poate fi diagnosticat și tratat.
Într-o lume în care ritmul vieții devine tot mai alert, obiceiurile legate de sănătatea noastră sunt adesea neglijate. Un aspect esențial care merită o atenție deosebită este sănătatea vezicii urinare, un organ vital care, în ciuda importanței sale, este adesea ignorat. Recent, medicul Daria Sadovskaya a subliniat o eroare frecvent întâlnită în comportamentele noastre de zi cu zi, care poate afecta sănătatea vezicii urinare. Această problemă, legată de modul în care ne raportăm la mersul la toaletă, are implicații asupra sănătății noastre pe termen lung și merită o analiză detaliată.
Contextul igienei urinare și obiceiurile noastre
Mersul la toaletă este o funcție esențială a organismului uman, însă modul în care abordăm această activitate poate avea consecințe semnificative asupra sănătă...
Mai multe persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma unei explozii produse într-un bar din stațiunea de schi Crans-Montana, din Elveția, au anunțat autoritățile.
Donald Trump a salutat miercuri, în stilul său caracteristic, faptul că George şi Amal Clooney au primit cetăţenia franceză, considerându-i pe cei doi între "cei mai slabi analişti politici din toate timpurile”.
Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană.