Marți, Ministerul rus a Apărării a publicat o înregistrare video ce suprinde amplasarea în Belarus a rachetelor balistice cu rază medie de acțiune, cu capacitate nucleară, Oreșnik. Imaginile surprind vehicule de luptă transportând sistemul pe un drum forestier dintr-o zonă nedivulgată din Belarus.
Autoritățile de la Varșovia au sesizat Comisia Europeană în legătură cu răspândirea, pe platforma TikTok, a unor videoclipuri realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, care îndeamnă la ieșirea Poloniei din Uniunea Europeană.
Potrivit cronologiilor internaționale ale trecerii dintre ani, Kiribati este primul loc locuit din lume care intră în Noul An, cu o oră înaintea Noii Zeelande. La scurt timp după miezul nopții local, Revelionul este sărbătorit și în alte state din Pacific, precum Samoa și Tonga.
Oamenii care vor ajunge, într-o zi, să trăiască pe Marte sau pe Lună ar putea locui în structuri imprimate 3D, construite aproape integral de roboți, folosind materiale locale.
Liderul AUR George Simion a caracterizat 2025 drept „un an de ruptură” pentru democrație, în care partidul său s-a opus abuzurilor și a susținut respectarea votului cetățenilor.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) își propune ca în 2026 să deschidă pentru trafic 250 de kilometri noi de autostrăzi și drumuri expres, dintre care 125 de kilometri pe Autostrada Moldovei, care vor asigura legătura până la Pașcani, a declarat directorul general.
Costurile din construcţii vor creşte semnificativ de la 1 ianuarie 2026, ca urmare a aplicării taxei de carbon pentru materiile prime importate din afara Uniunii Europene.
Arabia Saudită a bombardat marți orașul portuar Mukalla din sudul Yemenului, după sosirea unui transport de arme din Emiratele Arabe Unite destinat forțelelor separatiste din țara sfâșiată de război și a avertizat că consideră acțiunile Emiratelor drept „extrem de periculoase”, relatează AP.
Preşedintele american Donald Trump şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca două proiecte de lege, pentru prima dată în timpul celui de-al doilea mandat al său, respingând construcţia unei conducte cu apă potabilă şi extinderea unei rezervaţii amerindiene.
Angajatul unei brutării din comuna argeşeană Domneşti a fost reţinut de poliţişti sub acuzaţia că a pătruns noaptea în incinta unităţii de panificaţie, de unde a sustras o casetă metalică, în care se aflau aproximativ 30.000 de lei.
Piftia, un preparat tradițional românesc, adesea asociat cu mesele de sărbătoare și cu abundența culinară, are o valoare nutrițională pe care mulți o ignoră. Consumată corect, alături de legume bogate în fibre, piftia poate deveni o alegere alimentară inteligentă, benefică pentru sănătate. Acest articol va explora în detaliu cum combinația de piftie și legume nu doar că îmbunătățește digestia, dar și stabilizează nivelul glicemiei, oferind o sațietate prelungită.Contextul cultural și istoric al piftieiPiftia își are originile în tradițiile culinare ale mai multor culturi europene, cu rădăcini adânci în gastronomia românească. De-a lungul timpului, a evoluat dintr-un preparat sățios pentru iernile reci într-un simbol al ospitalității și al sărbătorilor. În mod tradițional, este preparată di...