Premierul francez Sebastien Lecornu a reușit să își mențină guvernul, după ce prima moțiune de cenzură împotriva sa a fost respinsă la o diferență de doar 18 voturi. 271 de deputați au votat pentru moțiune, un număr insuficient pentru a o face să treacă.
Autoritățile din comuna Muşeteşti, judeţul Gorj, a deschis o anchetă internă după ce șeful postului de Poliție a fost acuzat că şi-a hărţuit şi ameninţat fosta soţie. Bărbatul este acum cercetat penal.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis joi, 16 octombrie, că animalele de companie pot fi considerate „bagaje”, ceea ce reprezintă un eșec pentru proprietarii care solicitau despăgubiri mai mari pentru animalele pierdute în timpul zborurilor internaționale.
Agenția Națională pentru Sport a marcat miercuri, 15 octombrie, încheierea evenimentelor organizate sub egida #Be Active care au avut loc în perioada 1 septembrie – 15 octombrie.
Circulația pe un nou sector al DN 67C, Transalpina, a fost închisă joi, 16 octombrie, din cauza condițiilor meteorologice extreme, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
La Odesa, oraş strategic la Marea Neagră şi totodată una dintre cele mai vulnerabile frontiere interne ale Ucrainei, preşedintele Volodimir Zelenski a semnat, miercuri, 15 octombrie un decret prin care instituie o administraţie militară în locul conducerii civile.
Andrei Roșu și actorul Gavril Patru au relatat experiențele lor din exercițiul de mobilizare MOBEX București–Ilfov. Cei doi au oferit descrieri detaliate și oneste despre organizare, reacțiile rezerviștilor și profesionalismul militarilor implicați.
Loteria Română organizează joi, 16 octombrie, noi trageri pentru Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la extragerile de duminică, 12 octombrie, au fost acordate peste 28.700 de câștiguri, în valoare totală de peste 2,63 milioane de lei.
Horea Uioreanu, fost președinte al Consiliului Județean Cluj și fost deputat în Parlamentul României, a murit joi, 16 octombrie, la vârsta de 65 de ani.
Ludovic Orban, noul consilier prezidențial al președintelui Nicușor Dan, a vorbit la interviurile „Adevărul” despre rolul și relevanța ANAF, făcând o observație cu privire la o declarație a șefului instituției.
Scandal în Guvern pe tema Ordonanței care a blocat activitatea primăriilor. Premierul Ilie Bolojan a amânat modificările după ce noua formă propusă de Ministerul Finanțelor a fost din nou contestată în ședința de Guvern.