Kremlinul ar dori construirea unui tunel feroviar „Putin–Trump” care să lege Rusia de Statele Unite prin Strâmtoarea Bering. Propunerea, lansată de emisarul de investiții al lui Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a stârnit, însă, scepticism și amuzament la Washington.
Un cetățean albanez în vârstă de 35 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT, după ce a fost prins pe Aeroportul Otopeni cu aproximativ 22 de kilograme de canabis.
Fostul congresman republican George Santos, condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudă și furt de identitate, a beneficiat, vineri, de o comutare a pedepsei. Donald Trump a anunţat că acesta va fi eliberat din închisoare, relatează AFP.
Italia este zguduită de un scandal politic uriaş, după ce liderul celui mai mare sindicat, Maurizio Landini, a calificat-o pe Giorgia Meloni drept „curtezana lui Trump”, stârnind dezbateri despre sexism și respectul față de femei în politică.
Festivalul Național de Teatru, cel mai mare eveniment de acest fel dedicat iubitorilor de artă dramatică din România, are loc la București, între 17 și 26 de octombrie.
După explozia devastatoare din cartierul Rahova, Primăria Capitalei a găsit soluții temporare pentru zecile de persoane rămase fără locuință, oferindu-le cazare, hrană și consiliere psihologică.
Pomierii intervin sâmbătă, 18 octombrie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc cu zece etaje din Sectorul 6. Pentru informarea populației din zonă a fost emis un mesaj Ro-Alert.
Avionul președintelui rus Vladimir Putin, care se va deplasa spre capitala Ungariei pentru o întâlnire cu președintele american Donald Trump, ar putea fi însoțit de avioane de luptă turcești și sârbe.
Deși poate părea un gest banal și chiar inofensiv, scrâșnitul din dinți, cunoscut sub numele de bruxism, ascunde adesea o problemă complexă și adesea neglijată. Această tulburare stomatologică a devenit din ce în ce mai frecventă în contextul unei vieți moderne caracterizate de stres, multitasking și anxietate. Bruxismul, atât nocturn cât și diurn, afectează nu doar sănătatea dentară, ci și starea generală de bine a individului. În acest articol, vom explora cauzele, efectele, diagnosticul și tratamentele disponibile pentru bruxism, precum și implicațiile pe termen lung asupra sănătății noastre.Ce este Bruxismul și De Ce Apare?Bruxismul este definit ca o activitate involuntară de încleștare a maxilarelor și frecare a dinților, care poate surveni atât în timpul somnului (bruxism nocturn), c...
La întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a atras atenția printr-un detaliu de vestimentaţie: o cravată în culorile drapelului rusesc, stârnind astfel noi controverse.