Măsurile adoptate după decesul tinerei polițiste de 29 ani - care a născut într-o maternitate privată din Constanța, i s-a înrăutățit starea și a fost transferată la spitalul de stat, unde nu a mai putut fi salvată - nu vor schimba radical modul cum se desfășoară lucrurile în România.
O nouă lovitură americană executată marţi asupra unei ambarcaţiuni cu presupuşi traficanţi de droguri a făcut doi morţi, a indicat miercuri secretarul american al Apărării, Pete Hegseth.
Pompierii intervin, miercuri seară, la o hală de producţie din oraşul Luduş, judeţul Mureş, unde au fost semnalate emanări de monoxid de carbon. Cincisprezece angajaţi au fost evacuaţi preventiv, iar o persoană a fost preluată de ambulanță.
Laurence des Cars, președintele-director de la Luvru, dorește înfiinţarea unei „secţii de Poliţie în cadrul muzeului”, a declarat ea miercuri în Senatul francez, la trei zile după spectaculosul jaf în timpul căruia au fost furate mai multe bijuterii de importanţă istorică, informează AFP.
Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza, al Hamas, a anunțat miercuri, 22 octombrie, că alte 30 de rămășite ale unor palestinieni au fost restituite Fâșiei Gaza de către Israel, prin intermediul Crucii Roșii.
Peste 30 de persoane au fost evacuate, miercuri seara, dintr-un fast-food situat într-un mall din Capitala. Mai multe echipaje ale ISU și ale Poliției locale, precum și câteva ambulanțe sunt la fața locului.
După o masă copioasă, mulți dintre noi ne confruntăm cu senzația de greutate, balonare și disconfort abdominal. Aceste simptome pot fi adesea cauzate de cantitatea mare de alimente consumate, de combinațiile alimentare necorespunzătoare sau de ritmul alert al vieții moderne. Deși medicamentele pot oferi o soluție rapidă, există numeroase alternative naturale care nu doar că ajută la stimularea digestiei, dar și la ameliorarea disconfortului abdominal. În acest articol, vom explora băuturile care pot sprijini digestia, cum ar fi ceaiurile din plante și alte băuturi benefice, precum și modul în care acestea pot ajuta la restabilirea echilibrului digestiv.Importanța digestiei sănătoaseDigestia este un proces complex care implică degradarea alimentelor consumate în substanțe nutritive absorbab...
Trei șefi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, între care și adjunctul instituției, sunt cercetați de DIICOT Caraș-Severin, după ce ar fi sprijinit o grupare care se ocupa cu contrabanda unor mărfuri, afirmă surse din rândul anchetatorilor.