Pentagonul a confirmat că Venezuela a trimis din nou avioane de luptă F-16 în apropierea distrugătorului american USS Jason Dunham, aflat în apele internaționale, într-un incident catalogat drept „extrem de provocator”, ce amplifică tensiunile dintre Washington și Caracas.
Președintele Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunțat sâmbătă, 6 septembrie, că în urma unui referendum se va decide dacă marți cadrele didactice vor protesta în stradă sau în școli.
Linsul buzelor la câini, adesea interpretat de stăpâni ca un semn de foame sau poftă, poate ascunde de fapt stres, anxietate ori disconfort, avertizează specialiștii în comportament animal.
Învățământul românesc modern a luat naștere după jumătatea secolului al XIX-lea, în urma a două reforme educaționale care au scos Principatele din bezna analfabetismului medieval. Datorită acestor inițiative revoluționare au apărut generații întregi de profesioniști.
Pe frontul din Ucraina, războiul s-a transformat într-o confruntare dominată de drone. De la recunoaștere și bruiaj, până la atac și salvare, schimbând radical strategiile ambelor tabere și mutând linia mortală a luptei mult dincolo de tranșee.
Ministrul român de externe, Oana Țoiu, a urmărit vineri seara, de pe Arena Națională, meciul amical România - Canada, împreună cu mai mulți membri ai guvernului Bolojan: miniștrii Florin Manole, Alexandru Nazare și Dragoș Pîslaru.
Un bărbat de 34 de ani din Făget, Timiș, beat, a incendiat o pompă de benzină, i-a provocat arsuri unui angajat și, ulterior, a amenințat că se va sinucide sărind într-un balcon al unui bloc.
Statele Unite și Ucraina au lansat oficial un fond comun de investiții, cu o miză clară: resursele minerale ale Ucrainei. În schimbul sprijinului militar american, Washingtonul va primi acțiuni preferențiale într-un fond care va administra o parte esențială din bogățiile subsolului ucrainean.
Atașatul militar al României în SUA, generalul Florin Tomiuc, a fost chemat la Pentagon pentru a fi informat despre viitoarele reduceri ale cheltuielilor NATO pentru programele de apărare și securitate de pe Flancul Estic.
O bancă din România va dispărea la finalul lunii octombrie, iar clienții săi vor rămâne fără acces la conturi, carduri și aplicații timp de câteva zile. Schimbarea survine în contextul unei fuziuni surpriză, iar utilizatorii trebuie să își actualizeze plățile și să își anunțe angajatorii.