A fost publicat clasamentul anual Forbes 400, care evidențiază cei mai bogați 400 de americani, a căror avere cumulată a atins un nivel record de 6,6 trilioane de dolari.
Guvernul Bolojan se confruntă cu un val de contestații la CCR după ce și-a asumat răspunderea pe al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.
Ministerul rus al Apărării a transmis miercuri, într-un comunicat oficial, că dronele sale au efectuat un atac masiv asupra unor facilități militare din vestul Ucrainei, însă a negat că ar fi intenționat să lovească obiective aflate pe teritoriul Poloniei.
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri, 10 septembrie, că România este solidară cu Polonia, care a neutralizat drone rusești în interiorul propriului spaţiu aerian, precizând că, dacă va fi cazul, procedurile sunt pregătite „pentru a reacţiona la fel” în România.
Un tânăr de 14 ani și un bărbat de 46 de ani au murit, miercuri după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR, pe DN 1C, la ieşirea din Baia Mare spre Tăuţii-Măgherăuş.
Au început lucrările de reabilitare a liniei de tramvai pe două dintre cele mai importante artere ale Capitalei – Bulevardul Basarabia și Bulevardul Theodor Pallady.
Parlamentul a respins, miercuri, un proiect de hotărâre privind înființarea unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la investigarea „abuzurilor sexuale și comportamentele deviante” din universitățile românești.
Principalul reproș adus lui Mircea Lucescu după remiza cu Cipru este că, într-un moment în care atacul trebuia întărit, nu a apelat la cei mai în formă oameni ofensivi.
Mai mult de 1.000 de persoane din Marea Britanie, suspecte de demență, vor beneficia de un test de sânge pentru Alzheimer, despre care oamenii de știință speră că ar putea revoluționa diagnosticul acestei boli.
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care trage un semnal de alarmă privind intensificarea tentativelor Rusiei de a influența alegerile din 28 septembrie din Republica Moldova şi şi-a declarat sprijinul pentru guvernul de la Chişinău.
Autoritățile din Mehedinți au declanșat o anchetă amplă după ce o profesoară și copilul ei au fost găsiți morți într-un apartament din Drobeta Turnu Severin.