Un deputat independent a publicat imagini surprinzătoare ale proprietății premierului Viktor Orbán, ridicând întrebări despre opulența și transparența acesteia.
Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare pe 28 septembrie, iar președintele Maia Sandu, precum și partidul pro-occidental aflat la guvernare, fondat de aceasta, sunt ținta unor campanii de dezinformare fără precedent.
O româncă care locuiește de 11 ani în Marea Britanie s-a confruntat recent cu un val de discriminare și xenofobie, după ce a fost promovată într-o funcție de management într-un restaurant cu specific britanic. „Mă tot întreb în ce an trăim”, spune ea.
Pompierii intervin marți, 12 august, pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă în zona localităților Vărăști, Berceni, Frumușani, la limita județelor Ilfov și Giurgiu.
Evitarea recesiunii cred că e posibilă prin absorbţia chiar mai accelerată a banilor europeni, care înseamnă, de asemenea, şi mai multe investiţii finanţate din bani europeni, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că inflația va fi de 9,7% în septembrie.
Mihai Bizu, un milionar din București condamnat definitiv la închisoare pentru că ar fi încercat să-și ucidă fosta soție, a fost eliberat la doar trei zile după încarcerare.
Un ofițer de poliție judiciară din cadrul IPJ Argeș este cercetat pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut 100.000 de euro pentru a obține o decizie favorabilă într-un dosar penal.
Legea care stabilește noi reguli privind plata pensiilor din Pilonul II și Pilonul III este amânată pe termen nelimitat, după dezbaterile pornite în spațiul public pe tema inițiativei.