Un fost primar al Iașului a fost condamnat luni dimineață la aproape 20 de ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală asupra unor minore. Sentința poate fi atacată cu apel.
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi a transmis luni, 18 august, un mesaj în care îi cere premierului Ilie Bolojan să nu „dramatizeze” situația în care se află România și îl învață cum ar trebui să comunice cu românii.
Cea mai mare platformă online de educație sexuală și educație despre egalitate de gen din România revine cu un proiect menit să îmbunătăți accesul general la informații despre sănătatea sexuală și drepturile femeilor.
Peste 250 de dosare pentru pagubele produse de animale sălbatice, în special urși, au fost înregistrate încă de la începutul anului. Valoarea pagubelor se ridică la peste un milion de lei, în timp ce fondurile de vânătoare au recoltat mai puțin de jumătate din cota alocată.
Compania Moldovagaz va livra gaze naturale în regiunea separatistă transnistreană în perioada 1 septembrie 2025-31 martie 2026, decizia fiind luată în data de 18 august de Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Reprezentanții Companiei de Transport Public Cluj-Napoca au anunțat că traseul uneia dintre cele mai solicitate linii de autobuz va fi deviat în următoarea perioadă.
Magistratul Bogdan Pîrlog, reprezentant al Asociației Inițiativa pentru Justiție (AIJ), afirmă că proiectul de lege privind pensiile magistraților este „o diversiune, un praf în ochi", care doar oferă senzația că se face ceva.
Guvernul ungar a denunțat luni noi atacuri ucrainene asupra conductei petroliere Drujba, în urma cărora a fost perturbat tranzitul ţiţeiului rusesc către ţara central-europeană. În replică autorităţile de la Kiev au invitat Budapesta să se plângă Rusiei, relatează EFE şi Reuters.
Recent, un studiu inovator a scos la iveală un aspect surprinzător al medicamentului Ozempic, cunoscut pentru utilizarea sa în tratarea diabetului și în ajutorul pierderii în greutate. Potrivit cercetărilor, acest medicament nu doar că ajută la gestionarea greutății, dar poate, de asemenea, să întârzie îmbătrânirea biologică cu până la trei ani. Această descoperire deschide noi orizonturi în domeniul terapiilor anti-îmbătrânire și ridică întrebări cu privire la aplicabilitatea sa în populația generală. Contextul Medicamentului Ozempic Ozempic, cunoscut sub numele de semaglutidă, este un medicament utilizat în principal pentru tratamentul diabetului de tip 2. Este un agonist al receptorului GLP-1 care ajută la reducerea nivelului de zahăr din sânge prin stimularea secreției de insulină și i...
Sute de sindicaliștii din învățământ s-au strâns din nou, luni, 18 august, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, pentru a proteste față de măsurile care vizează educația anunțate de Guvernul Bolojan.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie fac, luni, percheziţii la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea şi la locuinţele unor poliţişti rutieri suspectaţi de fapte de corupţie.