Nu vă mai gândiți la un armistițiu, președintele Donald Trump are un singur obiectiv pe termen scurt pentru diplomația sa ruso-ucraineană, spun consilierii, și anume să-i aducă pe liderii părților la aceeași masă, pentru a discuta despre pace, relatează Axios.
Blocurile Alternativa și Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, precum și partidul Mișcarea Respect Moldova au fost înscrise în cursa parlamentară din Republica Moldova, decizia fiind luată în cadrul ședinței din data de 18 august a Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, în contextul consultărilor asupra reformei administrației publice locale și prioritizării proiectelor de investiții din fonduri publice.
Mai mulți turiști evaluați gratuit pe litoral au fost depistați cu suspiciuni de cancer de piele și leziuni precanceroase, în cadrul unei campanii desfășurate de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.
Casa Albă i-a întrebat pe oficialii ucraineni dacă președintele Volodimir Zelenski va purta un costum la întâlnirea sa cu președintele Trump, care are loc luni în Biroul Oval, au declarat pentru Axios două surse informate direct pe această temă.
Două femei au fost rănite, luni, de un copac care s-a rupt în București, a informat Poliția Capitalei, precizând că cele două au fost duse la spital, pentru îngrijiri medicale.
Gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu are un sfat ironic pentru Nicușor Dan, după ce consilierul său Radu Burnete a declarat că România nu are nicio problemă cu banii.
Diplomații britanici îl sfătuiesc pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski cum ar trebui să comunice cu președintele american Donald Trump, temându-se de o repetare a disputei din Biroul Oval, din luna februarie.
Trei femei de 21, 31 şi 50 de ani au fost încătuşate şi duse la Poliţie, după ce una dintre ele a sesizat la 112, în mod nereal, că ar fi fost bătută de concubin.
Șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andri Iermak a denunțat un videoclip viral în care un vehicul de luptă rusesc, arborând un steag american, traversează liniile frontului din Ucraina.