Ministrul de Externe al Austriei a susținut că Donald Trump a fost dispus să cedeze Crimeea și estul Ucrainei Moscovei în cadrul unui acord de pace, însă Vladimir Putin a ales să continue războiul.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Constanţa şi Tulcea, valabilă până la ora 12:00.
Oamenii de știință avertizează că deplasarea neașteptată a Pământului cu 80 de centimetri ar putea avea consecințe grave asupra climei și nivelului mării.
Ministerul Transporturilor propune modificarea tarifelor pentru transportul feroviar de călători în contextul majorării cotei de TVA de la 19% la 21% din 1 august.
Donald Trump a solicitat unui tribunal american să dispună audierea rapidă a lui Rupert Murdoch în procesul pe care l-a intentat publicației Wall Street Journal (WSJ), invocând vârsta înaintată a magnatului media.
De la 1 august, toate pensiile, inclusiv cele private, vor fi taxate cu 10% în contul contribuțiilor de sănătate, lucru care nu este corect, după cum a explicat economistul Iancu Guda.
Patru turiști, printre care și un copil, au murit, luni seara, în urma incidentului naval din zona Golfului Musura, Delta Dunării, unde o ambarcaţiune cu 14 persoane la bord s-a răsturnat. Este în curs o anchetă în legătură cu circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia de la Sulina.
Acesta este momentul terifiant în care turiștii au țipat în timp ce un avion de vânătoare efectuează o trecere extrem de joasă peste o plajă aglomerată. S-a întâmplat în timpul unui spectacol aerian din Spania.
Pompierii au intervenit, marți, 29 iulie, la Spitalul Județean Timișoara, unde a fost semnalată o degajare de fum în baia unui salon din cadrul Secției Diabet Nutriție și Boli Metabolice.