Premierul Ilie Bolojan a discutat cu omologul său ucrainean despre sprijinul României pentru guvernul de la Kiev în fața agresiunii ruse, dar şi despre importanța protejării drepturilor minorității române din Ucraina.
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.
Jermaine Thomas, născut într-o bază militară americană din Germania, a fost deportat în Jamaica, o țară pe care nu o vizitase niciodată. Deși tatăl său era cetățean american, Thomas a rămas fără cetățenie.
Președintele Maia Sandu a efectuat o vizită oficială la Varșovia, unde a avut întrevederi cu premierul Donald Tusk, președintele Andrzej Duda și ministrul de externe Radosław Sikorski. Ea a subliniat că țara sa se află pe linia frontului în războiul hibrid declanșat de Kremlin, apărând democrația.
Orașul Reghin trăieşte sub teroare după ce clanurile Barcsa și Biga au escaladat violențele, ajungând să se bată cu săbii și macete chiar în spații publice pline de familii cu copii.
Marea a inundat marți, 8 iulie, zona de plajă din Costinești. Turiștii s-au trezit cu șezlongurile și cearșafurile în apă. Fenomenul poate apărea ca urmare a unor schimbări bruște ale presiunii atmosferice și ale direcției vântului.
Un apreciat medic neurochirurg a explicat de ce colegii săi sunt în continuare tentați să plece din țară. Motivele nu mai sunt legate de bani sau de dotarea din unitățile sanitare, la care se gândesc guvernanții, ci de lipsa de locuri. Postarea sa a devenit virală.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți, 8 iulie, ce va conține pachetul 2 de măsuri, care urmează să fie prezentat la finalul lunii și a vorbit despre anomaliile din sistem care trebuie corectate.
Războaiele se încep cu ușurință și se încheie cu greutate. Războaiele cu mulți spectatori au cel mai îndepărtat sfârșit. Sunt precum serialele lacrimogene în care speranța trăiește până la sfârșit deși ea a murit odată cu primele replici.