Kremlinul anunță că a luat act de comentariile făcute de senatorul american Lindsey Graham, care promovează un proiect de lege privind instituirea de sancţiuni severe împotriva Rusiei și a transmis o atenționare.
Cele mai mari creșteri se vor resimți în marile orașe, unde tarifele pot urca chiar și cu 15%, în timp ce în localitățile mici sunt posibile scăderi, potrivit experților în domeniu.
Într-o declarație cu accente de sarcasm geopolitic, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a prezis sfârșitul Alianței Nord-Atlantice, acuzând liderii NATO că se lasă conduși de „amenințări imaginare”
Dacă România este cunoscută drept „țara lui Dracula”, Serbia își revendică, la rândul ei, locul de leagăn al vampirilor. În satul Kisiljevo, la 100 de kilometri est de Belgrad, localnicii vor să reînvie legenda primului vampir din istorie și să atragă turiști dornici de povești cu mister.
Pe timpul verii, când canicula își face simțită prezența, nevoile noastre alimentare se schimbă radical. Mihaela Bilic, medic nutriționist recunoscut, vine în întâmpinarea dorințelor noastre cu o serie de rețete delicioase, dietetice și ușor de preparat. Acestea sunt concepute nu doar pentru a răci organismul, ci și pentru a ne menține sănătoși și plini de energie. În acest articol, vom explora sfaturile și rețetele oferite de Bilic, aducând în discuție implicațiile lor asupra sănătății noastre și beneficiile pe care le aduc consumului de legume și preparate ușoare în sezonul cald.
Contextul sezonului estival și nevoile alimentare
Vara, temperaturile ridicate ne influențează apetitul și preferințele culinare. De obicei, suntem atrași de preparate mai ușoare, care conțin legume proaspete ș...
Rata de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut în județul Olt, după contestații. Din cele aproape 700 note contestate, în peste 200 cazuri nota finală a fost mai mică. Cea mai mare diferență între nota inițială și cea finală a fost de 2,55 puncte.
Întreprinderile mici și mijlocii afiliate IMM România au avertizat luni că majorarea TVA va duce la concedieri, iar încasările statului vor fi mult mai mici.
Imaginile recente din satelit arată utilaje grele și camioane de construcții care își fac de lucru în jurul centrului nuclear iranien de la Fordo, la câteva zile după ce acesta a fost bombardat de SUA cu bombe de 13 tone, scrie The Sun.
Beyonce a fost coborâtă de urgență de pe o platformă suspendată, în timpul concertului susținut sâmbătă seară la Houston, în cadrul turneului „Cowboy Carter”.
Ministrul Investițiilor, Dragoș Pîslaru, a anunțat luni după ședința de guvern în care a fost aprobată ordonanța de austeritate că se vor relua discuțiile tehnice pe tema PNRR cu Comisia Europeană.