Cincizecimea reprezintă a doua cea mai mare sărbătoare creștină după Învierea Domnului. Este ziua în care Duhul Sfânt a coborât asupra Sfinților Apostoli sub chip de limbi de foc, frunzele de nuc și de tei care se sfințesc în biserici amintind de acest moment.
Un şofer a intrat cu maşina într-un grup de oameni în orașul Passau, în sudul Germaniei. Soţia şi fiica de 5 ani a șoferului sunt printre victime. Poliţia susține că motivul incidentului ar fi de natură personală.
Duminică, 8 iunie, vremea va rămâne caniculară în vestul și sud-vestul țării, unde este în vigoare un cod portocaliu de caniculă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Alcoolul este un ingredient omniprezent în cultura majorității societăților moderne, fiind asociat cu socializarea, sărbătorile și relaxarea. Totuși, consumul excesiv de alcool are consecințe serioase asupra sănătății fizice și mentale. În această lumină, conștientizarea modului în care alimentația poate influența efectele alcoolului devine esențială. Există anumite alimente care nu doar că ajută la atenuarea efectelor negative ale alcoolului, dar pot și să protejeze organismul în fața acestuia. În acest articol, vom explora aceste alimente, beneficiile lor și modul în care pot contribui la o viață mai sănătoasă. Contextul consumului de alcool și impactul acestuia asupra sănătății Alcoolul este metabolizat de ficat, iar consumul excesiv poate duce la o serie de afecțiuni hepatice, precum s...
Ghidul Istanbul fără filtru revine cu noi ponturi inedite despre atracții, costuri și aventuri locale pentru a explora orașul pe cont propriu, în ritmul tău.
Dacă Adrian Păunescu a fost idolul generației în blugi, fiul său, Andrei Păunescu (56 de ani), reușește să strângă laolaltă, chiar și acum, mii de oameni care visează, măcar pentru o seară, să facă o viață mai bună.
O afirmație a ministrului Daniel David, legată de programul de lucru al profesorilor din învățământul preuniversitar, a provocat valuri de comentarii pe rețelele de socializare. Cu doar câteva zile înainte sindicatele reacționaseră pe tema unei presupuse inițiative de a mări norma didactică.
Președintele american Donald Trump a făcut sâmbătă primeșe declarații despre „bomba” lansată de acum fostul său aliat Elon Musk privind faptul că ar figura în dosarul agresorului sexual Jeffrey Epstein, mort în închisoare în 2019, relatează presa americană.