Puținii locuitori rămași în orașul-port ucrainean Berdiansk, situat la Marea Azov, au oferit pentru The Telegraph mărturii despre traiul sub ocupație. Orașul e aproape pustiu, iar atracțiile sale turistice au fost transformate în facilități militare.
Începând cu data de 2 aprilie 2025, toți cetățenii români care doresc să călătorească în Regatul Unit sunt obligați să obțină o Autorizație Electronică de Călătorie (ETA).
Un negociator cheie de la Kremlin este așteptat săptămâna aceasta la Washington pentru discuții cu administrația președintelui american Donald Trump, au declarat două surse familiare cu planul.
Un șofer în vârstă de 57 ani, din Craiova, a fost surprins de polițiști de patru ori la volan sub influența alcoolului. Bărbatul avea de asemenea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, însă nici asta nu l-a împiedicat să conducă în continuare. În cele din urmă a fost reținut.
O femeie din Sibiu a alertat poliţia după ce fiicele ei, în vârstă de 14 ani şi respectiv, 4 ani, au plecat de acasă cu o zi în urmă şi nu au mai revenit. Cele două copile au fost declarate dispărute şi a fost demarată o amplă acţiune de căutare a acestora.
Patru bărbați, cu vârste între 30 și 64 de ani, sunt suspectați de viol și trafic de minori în Pitești. Ei ar fi abuzat sexual o adolescentă de 15 ani, pe care unul dintre ei a și obligat să se prostitueze pentru beneficii materiale.
Apropiații fetiței de 8 ani și ai tatălui său, care și-au pierdut viața în accidentul tragic din Serbia, lansează un apel umanitar. Familia îndurerată are nevoie urgentă de sprijin financiar pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite.
În timp ce Donald Trump anunță așa-numita „Zi a Eliberării” economiei americane, lumea se pregătește să ţină piept noilor creşteri semnificative de taxe impuse de administraţia SUA.