Uniunea Europeană a oferit Statelor Unite un acord de eliminare a tarifelor pentru toate bunurile industriale, a anunțat luni, 7 aprilie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o încercare de a evita un război comercial bazat pe măsuri reciproce.
Fermierii români vor avea prioritate în porturile de la Marea Neagră, susține candidatul la președinție Victor Ponta, care afirmă că va opri tranzitul cerealelor ucrainene dacă va câștiga alegerile.
Sunt arhicunoscute beneficiile consumului de peștelui, dar temerile privind contaminarea cu mercur, mai ales în cazul tonului, sunt o preocupare pentru mulți dintre cei care se tem să mânânce atât cât și-ar dori.
Un îndrăgit actor american l-a criticat dur pe Donald Trump, afirmând că noua administraţie este „un dezastru total” pentru arte, după ce acesta a preluat conducerea Kennedy Center din Washington DC.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a efectuat luni, 7 aprilie, o vizită oficială la Sofia, în Republica Bulgaria, la invitația omologului său Atanas Zaprianov. Agenda discuțiilor a vizat aprofundarea cooperării în domeniul apărării, precum și măsuri de consolidare a securității regionale.
Autoritățile din Germania analizează ipoteza unei implicări externe într-o seria de atacuri ce au avut loc anul trecut, înainte de alegeri, unele dintre ele fiind soldate cu victime, a anunțat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.
Un șofer de microbuz din județul Bihor a fost reținut pentru 24 de ore și este anchetat pentru agresiune sexuală. Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, este acuzat că a atins și a sărutat cu forța o pasageră.
Pe frontul din estul Ucrainei, armata rusă pare să adopte metode tot mai disperate: un soldat a fost filmat în timp ce încerca să ajungă la trupele ucrainene cu o mină antitanc în brațe.
Comuna Odoreu, din județul Satu Mare, a semnat marți, 7 aprilie 2025, contractul de finanțare pentru cel mai mare proiect realizat vreodată în localitate: un aquapark de 24 de milioane de euro, dintre care 10 milioane de euro reprezintă finanțare din fonduri europene.
Victoria Spartz, membră republicană a Congresului SUA de origine ucraineană, susține că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei și că cetățenii ar trebui să-i ceară președintelui Zelenski să demisioneze.
În contextul unei societăți din ce în ce mai preocupate de sănătate și siguranța alimentară, consumul de pește a devenit un subiect de interes major. Beneficiile peștelui pentru sănătate sunt bine cunoscute, însă teama de contaminare cu mercur a determinat mulți consumatori să evite anumite tipuri de pește, în special tonul, un aliment popular în multe diete. Recent, cercetătorii au descoperit o metodă inovatoare și eficientă de a reduce nivelurile de mercur din conservele de ton, ceea ce ar putea avea un impact semnificativ asupra sănătății publice și asupra industriei alimentare. Contextul contaminării cu mercur în pește Mercurul este un metal greu care se acumulează în organismul peștilor și, prin urmare, în corpul uman, având efecte nocive asupra sănătății. Acesta provine din diverse s...
Candidatul Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, spune că cei care intră în magistratură vor trebui să iasă la pensie la 65 de ani.