Afaceristul sucevean Ștefan Mandachi l-a dat în judecată, la Iași, pe analistul economic Iancu Guda, după ce acesta s-a retras dintr-un program de cursuri.
Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu țara noastră în procesul de înfăptuire al României Mari. Procesul de unificare nu a fost lipsit de provocări cauzate mai ales de instabilitate politică și socială din Rusia, dar și de recunoaștere internațională a unirii.
Victor Ponta s-a remarcat la momenul ascensiunii sale ca fiind cel mai tânăr șef al PSD și cel mai tânăr premier de până atunci. Nu au trecut neobservate nici disputele cu președintele Traian Băsescu, fiind unul dintre artizanii suspendării șefului de stat.
O femeie complet dezbrăcată a produs un adevărat haos pe terminalul aeroportului din Dallas Fort Worth. Într-o criză de nebunie, a rănit două persoane cu un creion și a mușcat un manager de restaurant.
Discuțiile cu privire la situația ministrului Emil Hurezeanu ar urma să fie purtate vineri, înaintea ședinței CSAT. Potrivit informațiilor „Adevărul”, șeful diplomației ar urma să își păstreze funcția, relația cu SUA fiind preluată de un emisar.
Președintele Donald Trump l-a învinovățit pe consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, pentru scandalul scurgerii de informații prin aplicația Signal.
Guvernul anunță introducerea noii platforme pentru evidenţa digitală a salariaţilor, Reges Online. Platforma ar urma să simplifice atât munca angajatorilor, cât și pe cea a angajaților.