Din 16 până în 22 decembrie, puterea a fost în mâna poporului – ei, cei mulți, care au stat în fața armelor și a tancurilor, au semnat cu sânge abolirea comunismului.
Dincolo de aromele inedite care ne poartă cu gândul la copilărie, sarmalele sunt mai mult decât o mâncare tradițională – chiar o pagină din istoria culturală a țării noastre și un punct de legătură cu alte culturi.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg face cercetări pentru ucidere din culpă după ce cadavrul unei persoane a fost descoperit într-un autoturism ars în totalitate şi abandonat pe un teren agricol de pe raza localităţii Gânţaga, la circa 10 kilometri de oraşul Haţeg.
Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române se arată dezamăgit de vremurile actuale, în care, spune el, predomină divizarea socială, degradarea morală, deplângând protestatarii căzuți la Revoluțuia din 1989.
Vin Sărbătorile, timp de reflecție, de bucurie și de bucate alese. În căutarea gustului din bătrâni, tinerii s-au pus la sfat cu profesorii lor și au pregătit tot ce pun mai bun oltenii pe masa de Crăciun de generații întregi.
De la fenomen social și de împrietenire până la cerșetorie și act artistic, colindatul în 2024 pare că și-a pierdut într-o oarecare măsură sensurile și scopurile inițiale.
Specialiștii spun că Revoluția din decembrie 1989 a fost posibilă și pe fondul incompetenței și a desprinderii de realitate a liderilor Securității. Rapoartele privind starea de nemulțumire a populației erau ignorate iar liderii comuniștii preferau să trăiască într-un vis propagandistic.
Românii care au ieșit în stradă în Decembrie 1989 nu știau ce-i aia o revoluție. Învățaseră doar la istorie despre ea. Nici nu aveau certitudinea că fiecare strigăt al lor de libertate se va uni cu cel al altora de lângă ei și împreună vor reuși să dea jos un regim.
Sezonul sărbătorilor aduce cu sine o atmosferă de bucurie și entuziasm, dar poate fi, de asemenea, o sursă semnificativă de stres pentru mulți dintre noi. Pregătirile pentru Crăciun, întâlnirile cu familia și prietenii, dar și așteptările sociale pot transforma această perioadă într-un adevărat maraton de activități. În acest articol, vom explora modalitățile prin care putem reduce stresul asociat cu sărbătorile de iarnă, creând astfel momente de neuitat alături de cei dragi. Contextul Sărbătorilor și Impactul Asupra Stresului Sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, sunt percepute de mulți ca fiind un moment de bucurie și reuniune familială. Cu toate acestea, așteptările sociale și presiunea de a organiza evenimente pot duce la un nivel crescut de stres. Conform unui studiu realizat de...