Miercuri, Iulie 1

Month: Decembrie 2024

Cum mii de roboți și conturi false l-au susținut pe Putin pe rețelele sociale în timpul conferinței de presă de sfrșit de an

Breaking News
Totul este fals la Putin, de la ideologia răsturnată până la dictatorul însuși, care nu încetează să uimească oamenii sănătoși. „Sprijinul” este, de asemenea, fals - pe rețelele de socializare, cei care și-au exprimat sprijinul cu entuziasm au fost mai ales roboți, nu persoane reale.

Sute de moldoveni, sancționați pentru că și-au vândut votul Kremlinului. Suma amenzilor depășește jumătate de milion de euro

Breaking News
Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că a aplicat amenzi în valoare de 10.350.000 de lei moldovenești, echivalentul a circa 518.000 de euro, pentru corupere electorală, sancțiunile fiind impuse în contextul alegerilor prezidențiale și al referendumului pro-UE din toamna acestui an.