Un producător german de piese auto şi utilaje a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una Austria şi alta în Anglia, urmând să relocheze producția în România și Slovacia.
Prea puțini angajatori sunt cu adevărat mulțumiți de felul în care lucrează angajații din Gen Z, printre calităţi numărându-se abilitățile digitale și pentru ușurința cu care vorbesc o limbă străină.
Omul care spune că luptă cu sistemul este, de fapt, parte din sistem, iar acolo își face treaba și fiul său, Cosmin, antrenor de tenis provenit dintr-un jucător care n-a performat.
În cadrul unui interviu cu avocatul conspiraționist Reiner Fuellmich, Călin Georgescu, a folosit mai mulți termeni rasiști pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănătății, etiopianul Tedros Ghebreyesus, scrie Mindcraft Stories.
Ucrainenii nu s-au lăsat convinși că racheta hipersonică ”Oreșnik” ar fi trebuit să-i descurajeze de la lovituri precum cele din Briansk și Kursk, și au continuat să utilizeze sistemele de arme occidentale pentru atacarea altor ținte de pe teritoriul Rusiei. Iarna e aproape și nu, nu e ca în titlu.
Într-o perioadă de intensă schimbare politică și socială, Colegiul Medicilor din România (CMR) a lansat un set de zece întrebări esențiale pentru candidații la funcția de președinte și parlamentari, subliniind importanța reformării sistemului de sănătate. Aceste întrebări nu sunt doar o simplă formalitate, ci reflectă preocupările acute ale societății românești în ceea ce privește sănătatea publică, accesibilitatea serviciilor medicale și calitatea îngrijirii. În contextul în care sănătatea este un pilon fundamental al societății, viziunea candidaților va influența în mod semnificativ viitorul sistemului de sănătate din România.Contextul alegerilor și importanța sănătății publiceAlegerile pentru președinția României și pentru Parlamentul României sunt momente cruciale care pot determina di...
Călin Georgescu, cel care spune despre el că este anti-sistem şi că nu are nicio legătură cu Rusia, a fost fotografiat în compania unor foşti şefi din serviciile secrete şi a unor apropiaţi ai Kremlinului. Aceste fotografii au fost trimise presei de pe o adresă necunoscută de mail.
Influencerul Selly, sau Andrei Șelaru, îndeamnă tinerii să se informeze despre ce votează și să se prezinte la urne în cele două duminici rămase (1 și 8 decembrie).
Vremea va fi predominant închisă, cu ploi slabe sau burniță în majoritatea regiunilor și precipitații mixte la munte. Noaptea, ninsorile se vor extinde la altitudini mari, iar izolat se va depune polei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 12 grade, iar minimele între -2 și 8 grade.
Echipa președintelui american ales Donald Trump discută despre posibile negocieri directe cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, într-un efort diplomatic reînnoit cu potențialul de a diminua riscurile unui conflict armat, au declarat pentru Reuters două persoane la curent cu problema.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, ce au fost autorizate de Joe Biden, dar și de Marea Britanie și Franța.