Luni, Noiembrie 9

Month: Noiembrie 2024

19 noiembrie: Moare, la Bastilia, „Omul cu masca de fier”, legendarul prizonier politic francez. Controverse privind identitatea lui

Breaking News
În 1703 murea, la Bastilia, legendarul prizonier politic francez care a inspirat numeroşi romanicieri ai lumii, identitatea sa nefiind stabilită în mod cert nici acum, după mai bine de 300 de ani. Tot într-o zi de 19 noiembrie, Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, împlineşte 85 de ani

Elena Lasconi: „Ca primar, am armonizat relațiile dintre instituțiile statului și oameni. O pot face și ca președinte”

Breaking News
Cinci dintre candidații la alegerile prezidențiale se înfruntă, luni seara, la dezbaterea organizată de către Digi24, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Elena Lasconi a vorbit la un moment dat despre importanța relației dintre instituțiile statului și cetățeni.

Zeci de elevi audiați într-un dosar de trafic de droguri. Un polițist dezvăluie cum poate fi eradicat traficul și consumul în unitățile școlare

Breaking News
Zeci de percheziții au avut loc în mai multe orașe din țară și din Capitală, într-un dosar privind vânzarea de droguri printre elevi și studenți. Operațiunea „Școala” readuce astfel în atenție problema traficului de stupefiante care are loc în unitățile de învățământ și sub ochii profesorilor.