În ultimii șase ani, 12 cercetători ruși implicați în dezvoltarea rachetelor hipersonice au fost arestați, iar unii au dispărut fără urmă. Aceste arestări, acuzații de spionaj afectează grav colaborarea internațională în știință, în timp ce temerile lui Putin de scurgeri de informații se amplifică.
Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a depus sâmbătă candidatura la alegerile prezidențiale, declarând că un plan bun pentru România implică „împărțirea puterii”.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă atenţionare Cod galben de averse, valabilă până duminică la prânz în jumătate din ţară, precum o informare de ploi moderate cantitativ, ce vizează toate regiunile, până luni dimineaţa.
Cel puțin 130.000 de cetățeni din R. Moldova au fost mituiți de Rusia cu 15 milioane de dolari pentru a vota împotriva Maiei Sandu și a aderării la Uniunea Europeană, la alegerile din 20 octombrie.
Madalina Pamfile, în vârstă de 31 de ani, a fost prinsă de poliție în timp ce conducea haotic un autoturism în sectorul 1. Femeia a fost încătușată după o reacție agresivă și transportată la INML pentru analize.
Președintele Klaus Iohannis a marcat Ziua Mondială a Educației, subliniind importanța educației și recunoscând meritele cadrelor didactice prin decorarea mai multor instituții de învățământ.
Autoritățile ucrainene au anunțat vineri că au confiscat echivalentul a aproape 5 milioane de euro în numerar de la un doctor suspectat că ar fi ajutat persoane să evite mobilizarea militară în fața invaziei rusești.
Președintele Volodimir Zelenski a vizitat trupele ucrainene care luptă în cadrul forței de contrainvazie din interiorul Rusiei în timpul vizitei în regiunea de frontieră Sumî.
Șeful Biroului pentru Imigrări Ialomița a fost reținut de DNA pentru luare de mită. Acesta a acceptat 12.000 de euro pentru a urgenta cererile de angajare ale muncitorilor străini. Alături de el, a fost acuzat și un agent de poliție din București pentru trafic de influență.