Comisia Europeană (CE) a anunțat că vor intra în vigoare noile tarife pentru producătorii chinezi de vehicule electrice pe baterii. Acestea sunt în valoare de până la 35,3%.
În copilărie, Simon Sio se juca în hotelul de lângă locuința familiei sale. Într-o zi, a fost dat afară și-a promis că, atunci când va crește, își va fonda propria companie de dezvoltare imobiliară, pentru a cumpăra întreaga clădirea.
Un festival inedit începe peste câteva zile la Pitești în vechea și spațioasa clădire a Teatrului Al Davila care deține între altele o bijuterie a artelor plastice: fesca lui Stefan Câlțea din ciclul comedianților.
Un bărbat care a condus un autoturism în Baia Mare, având o alcoolemie de 4.98 g/l alcool pur în sânge, a fost arestat pentru 30 de zile. El a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un copac.
Patricia Pérez este unul dintre cei mai renumiți nutriționiști din Spania, iar alimentul esențial pe care îl consumă este o legumă care are multe proprietăți și beneficii.
Președinta USR i-a propus lui Nicușor Dan să aleagă trei case de sondare a opiniei publice pentru a realiza o cercetare care să determine cel mai bine plasat candidat al dreptei.
Rusia a organizat marți un exercițiu de antrenament pentru a simula o „lovitură nucleară masivă” ca răspuns la o primă lovitură din partea unui inamic.
Un medic a fost condamnat la închisoare după ce a fost găsit vinovat de luare de mită. Acesta ar fi a eliberat acte medicale false în schimbul a diverse bunuri, fiind denunțat chiar de către unul din pacienți.