O ursoaică cu pui a fost văzută, duminică, în apropierea locuinţelor din satul Cartiu, comuna Turcineşti, autorităţile emiţând un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populaţia, a informat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, Florin Chisim.
Un şofer a reclamat că a fost lovit pe o stradă din Cisnădie de un bărbat, care ulterior a fost identificat ca fiind un poliţist aflat în timpul liber, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu dispunând efectuarea unor verificări interne.
Din 1 septembrie 2024, Roxana Pintea preia funcția de director al departamentului External Affairs în cadrul Philip Morris România. Dragoș Bucurenci, care a deținut această funcție timp de trei ani, a fost promovat ca Director Global External Engagement în cadrul echipei Philip Morris International.
Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări luni că „se va ocupa" de soldaţii ucraineni care desfăşoară ofensiva din regiunea de frontieră Kursk de la începutul lunii august, salutând în acelaşi timp faptul că această operaţiune nu a reuşit să „oprească" avansul rusesc în estul Ucrainei.
Balonarea este o problemă comună, dar adesea ignorată, care poate afecta semnificativ calitatea vieții. Deși poate fi asociată cu anumite obiceiuri alimentare sau stări temporare de stres, această senzație neplăcută de umflare a abdomenului poate semnala afecțiuni grave ale sistemului digestiv. În acest articol, vom explora cauzele balonării, implicațiile sale asupra sănătății, precum și modalitățile de a ameliora acest simptom deranjant.Ce este balonarea și cum se manifestă?Balonarea se referă la o senzație de umflare a abdomenului, adesea însoțită de disconfort sau durere. Acest fenomen apare atunci când există o acumulare excesivă de gaze în tractul digestiv, fie din cauza digestiei ineficiente, fie din cauza înghițirii aerului. Balonarea poate fi temporară, având cauze legate de alimen...
Balonarea este o problemă comună, dar adesea neglijată, care poate afecta semnificativ calitatea vieții. Această senzație de disconfort abdominal apare atunci când se acumulează exces de gaze în tractul digestiv, iar cauzele pot varia de la obiceiuri alimentare la afecțiuni medicale serioase. În acest articol, vom explora în profunzime semnificația balonării, posibilele cauze și implicațiile pe termen lung asupra sănătății. Ce este balonarea și cum se manifestă? Balonarea este o senzație de plenitudine sau umflare în abdomen, care apare de obicei în urma acumulării de gaze. Această stare poate fi însoțită de dureri abdominale, crampe, flatulență și, uneori, schimbări în obiceiurile de defecație. Deși este un fenomen frecvent întâlnit, balonarea excesivă poate fi un semn al unor probleme de...
Un bărbat din Medgidia, județul Constanța, a fost arestat preventiv, luni, fiind bănuit de infracțiunile de lipsă de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Procurorii DIICOT şi poliţiştii efectuează, luni, aproximativ 40 de percheziţii în cinci judeţe într-un dosar în care investighează infracţiuni de trafic de migranţi.
Un număr de femei ucrainene curajoase își riscă zilnic viața pentru a demonta mașinăria de război propagandistică a lui Vladimir Putin și a-i otrăvi trupele.