Căile Ferate Franceze (SNCF) afirmă că au suferit un „atac masiv” menit să paralizeze rețeaua sa de trenuri de mare viteză TGV, în noaptea de joi spre vineri, a declarat grupul pentru AFP.
Toamna aceasta, pe 3 octombrie, Bucureștiul va găzdui ParentED Fest, cel mai important eveniment de parenting al anului în România. Evenimentul aduce în atenția publicului românesc renumiți experți internaționali.
Joi, după efectuarea mai multor percheziţii la persoane fizice, dar şi la sediul unei primării din Bistriţa-Năsăud, au fost reţinute pentru 24 de ore patru persoane pentru infracțiuni de corupție și fals în legătură cu acordarea voturilor în procesul electoral.
Ministerul Energiei a publicat vineri raportul Corpului de Control privind faptele descoperite la Complexul Energetic Valea Jiului, înființat în urmă cu mai puțin de un an.
Autorităţile americane au anunţat că i-au arestat pe doi dintre cei mai temuţi lorzi ai drogurilor din Mexic, Ismael „El Maio” Zambada şi fiul fostului său partener, Joaquin „El Chapo” Guzman, care aduceau pe piaţa din SUA mari cantităţi de droguri periculoase.
Echipa de campanie a lui Donald Trump spune că acesta refuză o dezbatere directă cu Kamala Harris până când aceasta nu va fi numită oficial drept candidat al Partidului Democrat.
Marcel Ciolacu (56 de ani) nu a anunțat oficial candidatura la prezidențiale și vehiculează tot felul de alternative, precum susținerea unui independent, deși partidul insistă că în cursa pentru Cotroceni PSD trebuie să își trimită șeful.
O femeie din Iași a primit despăgubiri pentru rănile grave suferite într-un accident auto provocat de soțul său. Instanța a hotărât că aceasta trebuie să primească despăgubiri în valoare de 100.000 de lei pentru trauma suferită.