373 de milioane de cetățeni din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene sunt așteptați la urne pentru a alege 720 de membri ai legislativului european.
O explozie puternică urmată de un incendiu la magazinul de brocolaj Dedeman a pus pe jar autorităţile din municipiul Botoşani, care au activat Planul Roșu de Intervenție.
Gabriela Firea mizează la alegerile de duminică, 9 iunie, și pe sprijinul femeilor rome din București. Într-o postare pe contul personal de socializare, candidata PSD a postat imagini de la o întâlnire cu femei din comunitatea romă din Capitală.
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, informează consumatorii că vor putea returna și după data de 3 iulie ambalaje de plastic fără dop (capac) atașat de recipient.
O teză care s-a vehiculat cu instistență timp de ani de zile este aceea că românii sunt cei mai săraci cetățeni din Uniunea Europeană, alături de bulgari.
PSD şi-a propus ca anul acesta să câştige 23 de Consilii Judeţene, iar liberalii speră la 17 Consilii Judeţene, susţin surse din conducerea coaliţiei pentru News.ro. UDMR ar urma să deţină controlul politic în aceleași patru judeţe.
35.000 de mici comercianți asociați într-o organizație au depus joi plângere la Tribunal, acuzând Amazon că le-a folosit abuziv datele pentru a-și crește propria cotă de piață și profituri.
Un abatitor este un echipament esențial în bucătăriile profesionale moderne, utilizat pentru a răci rapid alimentele gătite, păstrându-le calitatea și siguranța.
În căutarea gustului perfect, mulți se întreabă: este vinul la cutie inferior celui îmbuteliat? Specialistul în domeniu, Doug Frost, maestru somelier și cofondator al Echoland Winery, a explicat ce ar trebui să alegem.