Statele Unite au început vineri să retragă din Niger echipamente militare și personal suplimentar, după ce au așteptat luni de zile ca junta militară aflată la putere să aprobe zborurile militare americane în această țară.
Mai multe puncte temporare de trecere a frontierei vor fi deschise, duminică, pe graniţa româno-ungară, în judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, a anunţat Poliţia de Frontieră.
Gustul libertății după căderea regimului comunist a fost unul atât de profund, încât s-a resimțit dincolo de piețele publice și a intrat până în sălile de teatru, unde a descătușat arta scoțând-o din ghearele cenzurii
Un producător sud-coreean de arme, specializat în mod tradițional în armament mai vechi și mai puțin avansat, profită de cererea de obuziere de 155 mm, producându-le mai repede decât Occidentul.
Pentru duminică, 9 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. Un nativ se confruntă cu probleme metabolice, în timp ce o altă zodie este sfătuită să se bucure de momentele de intimitate.
Autoritățile judiciare încă cercetează, după mai bine de șase săptămâni, dosarul penal constituit după decesul primarului din Vințu de Jos, Petru Ioan Barbu.
Directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), Christophe Deloire, a murit sâmbătă la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume.
Kremlinul face propagandă delirantă pentru a-și justifica războiul ucigaș împotriva Ucrainei, scrie The Sun. „Putin a fost trimis de Dumnezeu pentru a salva omenirea din cel de-al treilea război mondial“, susține „Profesorul Apocalipsă“, noua mână dreaptă a dictatorului rus.
Cerută în căsătorie în luna ianuarie a acestui an, Larisa Iordache și partenerul său de viață, Cristian Chiriţă, nu au mai stat pe gânduri și și-au unit destinele sâmbătă, 8 iunie, în fața ofițerului de la starea civilă.
Trei persoane, 2 adulţi şi un copil de 8 luni, aflate la scăldat pe râul Strei, în localitatea Streisângeorgiu, oraşul Călan, au fost salvate de pompierii din Hunedoara şi Deva, după ce au rămas izolate, în această după-amiază, pe o insulă formată în urma deversării apei dintr-un lac de acumulare.