Un sondaj realizat în rândul telespectatorilor care au urmărit dezbaterea din SUA arată că majoritatea alegătorilor consideră că fostul preşedinte Donald Trump l-a surclasat pe actualul preşedinte, Joe Biden, potrivit CNN, informează EFE.
Un bărbat din judeţul Argeş, reţinut de procurorii DIICOT pentru infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, ambele în formă continuată, va fi cercetat în arest la domiciliu.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a afirmat, vineri, că nu știe dacă cineva își dorește să aducă o criză în coaliție „din motive politice sau care țin de un interes electoral” și că PSD e singurul partid care își dorește organizarea alegerilor prezidențiale în septembrie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița anunță că procurorii au emis vineri, 28 iunie 2024, rechizitoriul în cazul crimei de la Padina, în care un târgoviștean a fost măcelărit la o petrecere de frații Fabian, fiii vrăjitoarei Sidonia.
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii.
Executivul a aprobat, în şedinţa de vineri, Ordonanţa de Urgenţă privind reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor instituţii din subordine, informează MADR.
Președintele Statelor Unite a ajuns de râsul curcilor după confruntarea sa cu contracanditatul său, Donald Trump, după ce acesta a postat un videoclip de 30 de secunde cu „cele mai bune” momente ale actualului președinte.
Chiar dacă jocurile de noroc par să fie strâns legate de sălile de joc moderne și de cazinourile în care regăsim o varietate de aparate și jocuri cu tematică diferită, ele au o istorie mult mai bogată.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, i-a îndemnat, vineri, pe românii afectaţi de zborurile anulate, să deschidă litigii pentru a solicita despăgubiri companiilor, subliniind că Executivul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti.