O întreagă pădure a fost plantată sâmbătă, 6 aprilie 2024, pe trei hectare, în orașul Curtea de Argeș (Argeș). Inițiativa aparține Asociației „Ajut deci exist”, conduse de Andreea Tamaș, terapeut și psiholog.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, duminică, în mesajul transmis cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea NATO, că în contextul actual de securitate dificil, Alianţa Nord-Atlantică rămâne unită.
Cadavrul tranșat descoperit vineri, în Dâmbovița, pe un câmp de la marginea autostrăzii A1, de o echipă de muncitori, ar fi al unei femei care practica prostituția, spun surse din poliție, potrivit Stirileprotv.ro.
Rezultatele alegerilor locale de acum o săptămână reprezintă o ocazie perfectă de a reconfigura sau reseta și pașii care urmează a fi făcuți pe plan extern de către Turcia.
Fostul președinte republican al SUA Donald Trump a strâns peste 50 de milioane de dolari pentru campania sa în timpul unui eveniment organizat sâmbătă, 6 aprilie, în care l-a provocat încă o dată la o dezbatere pe actualul lider democrat american Joe Biden, scrie Politico .
Pasagerii companiilor aeriene s-au confruntat sâmbătă cu probleme pe aeroporturi din unele regiuni ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din cauza anulării unor zboruri în urma unei furtuni care a provocat pene de curent ce au afectat mii de gospodării irlandeze.
Președintele Ucrainei a subliniat lacunele îngrijorătoare în capacitățile de apărare ale Ucrainei și a îndemnat încă o dată susținătorii occidentali să accelereze asistența militară.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 7 aprilie și se anunță o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. Temperaturile vor depăși cu mult media multianuală în multe regiuni ale țării.