O tânără profesoară de limba franceză a obținut rezultate remarcabile folosind textele din benzile desenate ca material didactic. Orele ei sunt interactive, iar copiii nu învață doar franceza, ci își dezvoltă și imaginația, lucru deja recunoscut la festivalurile la care participă.
O mașină s-a făcut scrum pe șoseaua de centură a municipiului Caracal, din județul Olt, duminică dimineață, 10 martie 2024. Șoferul nu a reușit să iasă la timp din mașina în flăcări
Trupele ruse au crescut presiunea asupra poziţiilor defensive ucrainene în timpul unor lupte grele în estul Ucrainei, a declarat sâmbătă comandantul ucrainean al regiunii, informează dpa.
În anii 2000, localnicii din Călan (Hunedoara) deplângeau, în versuri, soarta orașului muncitoresc și marilor sale uzine metalurgice. Combinatul în care munceau mii de oameni a dispărut în doar câțiva ani.
Pasionată de mică de artă, sub toate formele ei, Regina Elisabeta a României a fost o mecena a artiștilor români. Ba mai mult, chiar ea este cunoscută pentru scrierile sale sensibile, însoțite de ilustrații minuțioase, toate semnate cu pseudonimul Carmen Sylva.
Etnonimul „rus” este de origine scandinavă și, potrivit unei părți a specialiștilor, îi desemna pe vikingii suedezi care făceau comerț și care ulterior au întemeiat dinastii în Rusia de astăzi. Aceștia ar fi, de fapt, rușii originari. Teoria respectivă a stârnit însă și multe controverse.
Manifestanții au încercat să paralizeze traficul de-a lungul uneia dintre principalele autostrăzi ale orașului, a informat serviciul de presă al poliției.