Chiar dacă ajungeți să acceptați un loc de muncă în ciuda unor semnale de alarmă, citirea indiciilor vă poate ajuta să nu fiți surprins când ajungeți acolo.
Medicul vedetelor, dr. Shamieh Hussein, care, potrivit anchetatorilor, în intervalul august 2020 – ianuarie 2024 a efectuat intervenții chirurgicale estetice și reconstructive, în urma cărora a rezultat vătămarea corporală a zece persoane, ar putea fi judecat în libertate.
Un cunoscut economist susține că statul român dă cu piciorul unor sume colosale, deși ar avea atuurile necesare să se dezvolte rapid. Asta în timp ce România e a doua cea mai săracă țară din Uniunea Europeană
Nord Stream AG cere peste 400 milioane euro asigurătorilor săi în urma exploziilor survenite în 2022, care au distrus gazoductele din Marea Baltică destinate să transporte gaz din Rusia spre Germania.
Mai multe picturi importante au fost descoperite la renovarea unei clădiri din centrul Piteștiului. Imobilul, monument de patrimoniu național, a fost proiectat de Ion Socolescu, părintele societății arhitecților români
Cina tradițională de Iftar este o masă care se servește de musulmani în timpul lunii sfinte a Ramadanului, imediat după apusul soarelui. Aceasta marchează încheierea zilnică a postului și începe cu consumul de apă și de obicei cu curmale, urmată de rugăciune.
Actualul rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Tudorel Toader, s-a clasat pe locul 2 la alegerile organizate marți, fiind întrecut de prof.dr. Liviu Maha.
Un român care lucrează în Anglia de mai mulţi ani a câştigat un premiu în valoare de 500.000 de lire sterline, la un concurs online organizat săptămânal.